Bogdan Dumitrache: “Probabil că acum mi-a surâs norocul”

.

În ultima vreme, actorul Bogdan Dumitrache este tot mai prezent pe marile ecrane, în filmele tinerilor regizori români. În „Poziţia copilului”, filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, Bogdan joacă rolul unui tânăr dependent de o mamă dominatoare, rol l-a consumat enorm.
Ne întoarcem puţin în timp… se anunţă marele premiu la Berlin. Deşi a fost un moment fabulos, istoric, chiar, în acest context, mi s-a părut că aţi fost destul de rezervaţi în reacţii. Cum de ai fost atât de… calm?

Aşa a părut? Cred că eram atât de copleşiţi de emoţii, încât n-am mai avut reacţii. Noi eram cu toţii în ţară vineri şi am primit un telefon că ar tre­bui să ne întoarcem la Berlin pentru festivitatea de premiere. Am bănuit că luam un premiu, dar habar nu aveam ce. Apoi, pe măsură ce festivităţile înaintau şi ne apropiam de premiile mari, emoţiile erau de nestăpânit. Cum ar veni, eram muţi de emoţie.

Câte apeluri nepreluate aveai după ce ai coborât de pe scenă? Ce mesaje de felicitări ai primit?

Când am coborât de pe scenă aveam 39 de apeluri pierdute, îmi aduc aminte exact. Ulterior a sunat telefonul câteva ore aproape încontinuu. Am primit multe mesaje de felicitare, eram atât de bucuros, încât toate mi s-au părut foar­te frumoase şi le mulţumesc tuturor.
Vezi cât de sexy e Andreea Bănică la prima oră a dimineţii!

Coincidenţa face ca ultimele tale două filme, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” şi „Poziţia copilului”, să ilustreze raportul dintre o mamă şi fiul ei. Pe baza comunicării dintre tine şi părinţii tăi s-ar putea face un film?

Comunicarea mea cu părinţii mei a ur­mat cam aceeaşi direcţie: în general, eu mă revoltam şi ei încercau să înţeleagă ce e cu mine. Uneori reuşeau, alteori nu, în orice caz, de fiecare dată au ac­ceptat. Cred, totuşi, că s-au mai făcut 100 de filme pe subiect. În două am ju­cat deja, aşa că unul în plus nu are sens.
Vezi continuarea interviului cu Bogdan Dumitrache pe viva.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton