Home > Vedete > Biu Marquetti, pregătită să se recăsătorească la 48 de ani, după drama trăită alături de un soț abuziv: “S-ar putea să spun DA” / Exclusiv
Biu Marquetti, pregătită să se recăsătorească la 48 de ani, după drama trăită alături de un soț abuziv: “S-ar putea să spun DA” / Exclusiv
Biu Marquetti a venit în România în 2006, a cântat în trupa Mandinga și, în timp, artista cubaneză a cucerit publicul cu muzica ei. A participat la „Te cunosc de undeva” și în mai multe emisiuni tv, dar ce face în prezent și cum arată viața ei în spatele scenei?
Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru UNICA.RO, Biu Marquetti (48 ani) ne-a dezvăluit ce planuri are în viitorul apropiat. Și-a deschis un restaurant cubanez, de care se ocupă îndeaproape, așteaptă sezonul estival pentru a merge pe litoral și este pregătită să spună DA, dacă va fi cerută de soție.
Biu Marquetti: “Am plâns mai mult atunci când a născut fii-mea decât atunci când am născut eu”
Aflăm de la Biu că, în adolescență, a făcut liceul militar, doi ani de armată, și s-a pregătit să plece în Angola, dar muzica a fost mai importantă decât pușca și uniforma. Pe plan personal nu a avut deloc o viață ușoară! Artista s-a căsătorit și a devenit mamă la 26 de ani, dar mariajul ei a fost un calvar. Cu un soț agresiv și alcoolic, Biu a fost și mamă, și tată pentru fiica ei, iar cel mai greu moment din viața ei a fost acela în care nu a putut să-și aducă fiica în România. În 2012 avea să primească o altă lovitură dură de la viață, după ce mama ei a fost diagnosticată cu cancer și s-a temut că o va pierde. Anii care au trecut aveau să-i ofere, însă, artistei cea mai mare bucurie și cel mai frumos dar. Fiica ei a devenit mamă la 21 de ani, iar Biu se declară cea mai fericită bunică din lume.
Nu eu am ales România, ea m-a ales pe mine, slavă Domnului. Băieții din Mandinga căutau o artistă cubaneză, eu veneam dintr-un turneu din Rusia. Am vorbit să mă prezint la un casting și publicul din România m-a ales, până la urmă.
“În sufletul meu sunt 50 la sută româncă”
În sufletul tău ești mai mult româncă sau cubaneză?
Eu sunt cubaneză și asta nu se schimbă niciodată. Dar am foarte mult de mulțumit României, foarte mult. Dacă mă gândesc bine, în sufletul meu sunt 50 la sută româncă. Țara asta mi-a dat tot ce mi-am dorit.
De câte ori pe an reușești să te vezi cu familia ta?
Înainte mergeam cam de 3 ori pe an. Fiica mea era mai mică, era la școală și încercam să mă duc. Am fost mereu lângă ea, dacă era vreun moment important pentru ea, am fost și când a născut. După pandemie trebuia să vină să facă Medicină aici, dar a născut și acum e mai complicat.
Îți vine să crezi că ești bunică?
Nici mie nu mi-a venit să cred. Este un sentiment pe care îl pot descrie doar cei care sunt bunici. Sunt mândră că am o nepoată atât de frumoasă și de deșteaptă. Adevărul este că eu am plâns mai mult atunci când a născut fii-mea decât atunci când am născut eu. ‘Mimi’ mă strigă nepoata, nu-mi zice bunica.
Cred că de la mama am moștenit asta, și eu, și sora mea. Avem genele bune. Mama face acum 70 de ani și nu-ți vine să crezi că atâția are. Sora mea face 38 de ani și arata că la 20.
“Plângeam încontinuu de fericire când s-a născut nepoata mea”
Cum era mama Biu? Te mai speriai sau erai calmă?
Eu am născut-o pe fata mea când aveam 26 de ani și ea a născut la 21 de ani. Eram speriată, dar le aveam pe toate mătușile cu mine, mama și bunica. Eu cu nepoata m-am speriat mai tare, nu știam ce să fac. Fata mea râdea pentru că îmi era frică să o schimb și să-i fac baie, așa de mică era. Plângeam încontinuu de fericire când s-a născut nepoata mea.
Cu fiica mea nu eram chiar așa. Eram foarte atentă, responsabilă, dar când venea momentul să mă apuc de treabă, femeile din familia mea nu mă lăsau la greu. Fiica mea a fost crescută de mama și mătușile mele, nu aveam cum să plec altfel la cântări. Fără familie nu aș fi putut să reușesc. Tatăl meu bun a murit, dar cel vitreg a fost mereu lângă mine.
Biu Marquetti iubește din nou: “De data asta s-ar putea să spun DA”
Cum se face că, până acum, nu te-ai mai recăsătorit? Există cineva special în viața ta?
Poate nu mă crezi, dar m-am adaptat să fiu singură, m-am obișnuit. Eu nu am crezut până n-am trecut prin asta. N-am crezut că, atunci când ești fericită cu tine, nu mai ai nevoie de altcineva. Am o relație, sunt cu cineva, dar până acum nu am simțit nevoia. Ne știm de 20 de ani așa că, de data asta, s-ar putea să spun DA.
Ce le sfătuiești pe femeile care au parte de un soț abuziv?
Ca atunci când dă în tine să dai și tu (n.r.- râde). La un moment dat a început să bea, a dat în mine și mi-a ajuns. Am dat și eu și am plecat, nu s-a mai repetat. A fost problema cu alcoolul și eu am plecat imediat, nu mi-a trebuit așa ceva. Doar am făcut armata, sunt o femeie puternică.
Apropo de armată, cum a fost?
A fost cea mai frumoasă perioadă. Aș repeta-o dacă m-aș naște din nou. M-am născut într-o țară comunistă și am fost îndoctrinată de mică. Nu mă gândeam la altceva, îmi plăceau uniforma și pușca. Am fost pregătită să plec și în Angola. Am făcut în total 3 ani de liceu militar și 2 ani jumate de armată propriu zisă.
Și în armată cântam. Când am intrat la liceul militar aveam o profesoară care preda educația muzicală. M-a întrebat de ce nu mă duc la Școala de Artă, nu înțelegea de ce vreau eu școală militară. Nu voiam să fac muzică. Mă urcam pe scenă și făceam piese de teatru. În armată mi-am făcut, în sfârșit, o formație. Mereu mi-am dorit să fac ceva pentru țara mea.
Ce-ți plăcea să faci când erai mică?
Cântam și dansam, eram bună și la sport. Viața mea era să fiu pe scenă și de la 4 ani am tot fost. Avem noi o melodie foarte veche în Cuba, se numește ‘Piragua”. Vecinii așa mă strigau și mă strigă și acum, la 48 de ani.
“Aveam 6 ani când a plecat tata. Tatăl meu vitreg este tatăl surorii mele și datorită lui viața a fost frumoasă”
Ai avut o copilărie grea, tatăl tău a murit, mama ta a avut o perioadă groaznică. Ce s-a întâmplat, mai exact?
Tatăl meu bun a murit când eu aveam 11 ani. A plecat în America, era despărțit de mama. Aveam 6 ani când a plecat și pentru mama a fost foarte greu, l-a iubit foarte mult. Tatăl meu vitreg este tatăl surorii mele și datorită lui viața a fost frumoasă.
2012, cel mai greu an pentru Biu Marquetti: “Mama a avut cancer, am crezut că va muri”
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să treci peste?
Anul 2012 a fost cel mai greu, când mama a avut cancer. Am crezut că va muri. Tot atunci m-am despărțit de prietenul meu cu care eram de 10 ani, a murit și prietena mea cea mai bună. O să fie un an pe care nu-l voi uita niciodată. Am stat 6 luni lângă mama și a fost foarte greu, pentru că nu credeam că va trăi. Mulțumesc lui Dumnezeu că până în ziua este azi este bine, este o supraviețuitoare!
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Cel mai mare defect este că spun mereu adevărul. Abia acum am învățat să fiu mai diplomată, înainte nu eram deloc. Când trebuie să spun ceva sunt mereu sinceră, să știu din start cu cine am de-a face. Nu suport oamenii falși, mi-e foarte greu să îi accept. Recunosc, nu sunt diplomată, mai ales când e vorba să spun adevărul. Sunt sociabilă și veselă, astea sunt calitățile mele.
Când te-ai îndrăgostit prima oară?
La grădiniță, dar cu adevărat m-am îndrăgostit de tatăl fetei mele. Aveam 21 de ani atunci. Acum nu mai păstrăm legătură, el nu și-a crescut fata niciodată.
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
Nu cred că aș înșela. Pe cineva care nu merită, firește. Pe cine ar merita, l-aș înșela cu drag. Nu aș trăda niciodată oamenii pe care îi am lângă mine.
“Am dezamăgit-o pe mama când am plecat din Școala Militară”
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
Am dezamăgit-o pe mama când am plecat din Școala Militară. A luat-o razna când m-am lăsat de cariera asta, a suferit mult. A crezut că nu mai fac nimic cu viața mea, dar acum este mândră de mine. Sor-mea este ‘iubita lui mama’ și eu sunt ‘mândria lui mama’(n.r.-râde).
Cel mai mare compromis făcut de Biu Marquetti: “Când am plecat de lângă fata mea”
Ai făcut compromisuri în viață? Care-i cel mai important?
Compromisul cel mai mare a fost că am plecat de lângă fata mea. Asta nu aș mai face niciodată. Pentru mine a fost rău, tatăl ei nu mi-a dat permisiunea să o iau cu mine. Aș pleca din nou numai dacă ar putea să meargă cu mine.
Biu Marquetti, despre industria muzicală: “Am vrut să renunț când am văzut atâta falsitate și mizerie”
Ce greșeală nu ai mai repeta, dacă ai fi din nou la începutul carierei?
Aș fi mai atentă la alegerile mele. Nu aș mai avea încredere deloc, mai ales în industria asta. A existat un moment când mi s-a făcut scârbă. Am vrut să și renunț, de 4 ori până acum, când am văzut atâta falsitate și mizerie.
Ce planuri personale și proiecte profesionale ai anul acesta?
Profesional mă ocup de restaurantul meu cubanez pe care l-am deschis acum un an. Am și niște piese care trebuie scoase zilele următoare. Am învățat să nu-mi mai fac planuri, că foarte puține ies. Cum o vrea Dumnezeu. Și vine vara, deci mergem la Eforie Nord, acolo unde am eu contract în fiecare an.