În ediția de marți seara, 8 aprilie 2025, cel care a părăsit competiția Survivor România a fost Bitză, cunoscutul rapper, care s-a duelat cu Uwe Dai. Recent întors în țară, cântărețul a oferit primele declarații despre experiența Survivor.
Cuprins
Cuprins
Bitză, după ce a fost eliminat de la Survivor România 2025
Mai sunt doar câteva săptămâni până când va avea loc marea finală de la Survivor România 2025, ceea ce înseamnă că toți concurenții vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga marele premiu. Competiția devine din ce în ce mai intensă, iar fiecare moment contează, pe măsură ce lupta pentru titlu se apropie de final.
Bitză a fost ales de colegii săi din Tribul Lupilor să participe la duelul de eliminare, iar adversarul său a fost Uwe Dai, nominalizat de Vasile, purtătorul colanului de imunitate. În urma probei, în care au fost legați la ochi, Uwe Dai a ieșit câștigător, iar acest lucru a dus la eliminarea cântărețului.
După ce a revenit în țară, Bitză a oferit primele declarații despre eliminarea sa de la Survivor România 2025. Printre altele, rapperul s-a arătat încântat de experiența unică pe care a avut-o de-a lungul săptămânilor petrecute în Republica Dominicană.
Citește și: Izabela Buruga, noua concurentă Survivor România: „Fac asta pentru fiul meu!”
„Mă bucur că am participat la Survivor România 2025, este o experiență unică, pe care nu o poți avea în condiții normale și pe care aș retrăi-o oricând. E o competiție dură, care m-a pus la încercare atât fizic, cât și psihic. Nu sunt fericit că am ieșit din concurs, dar mă bucur că o să mă revăd cu familia și prietenii care mi-au lipsit cel mai mult cât am fost pe insulă”, a spus Bitză în exclusivitate pentru Libertatea.
Cine ar fi câștigat Survivor România 2025
După luni de provocări, strategii făcute de concurenți și probe solicitante, s-a aflat cine ar fi câștigat Survivor România 2025. Cel care a reușit să obțină premiul de 100.000 de euro este Uwe Dai, sportiv și antrenor de judo în vârstă de 46 de ani, originar din Alba Iulia, informează Fanatik.
La începutul competiției, acesta declara: „Mă simt pregătit atât mental, cât și fizic pentru această experiență. Vreau să le demonstrez tuturor elevilor mei cât de puternic sunt și să-i fac mândri de mine!”.
Foto – Facebook/Instagram
Ultima modificare aprilie 9, 2025 2:09 pm