Bie Adam, cunoscută în mediul online ca Tequila, a plecat în America Express împreună cu mama ei. Vloggerița, care are peste un milion de urmăritori în mediul online, a povestit despre inedita experiență și despre cât de periculoasă a fost această aventură.
Noul sezon al emisiunii a fost poate, cel mai plin de pericole, întrucât concurenții au ajuns în zone nu foarte sigure pentru turiști. Însă, experiența a fost, cu siguranță, una de neuitat pentru cele nouă echipe.
Bie Adam, despre pericolele din America Express: „Mamei i-a fost mai puțin frică decât mie”
Bie Adam, concurenta care a pornit pe Drumul Aurului alături de mama sa, Mihaela, a vorbit despre această experiență, presărată cu misiuni inedite, dar și pericole.
”De câte ori făceam autostopul, oamenii ne avertizau cât de periculoasă e zona, ne sfătuiau să avem grijă în ce mașini ne urcăm și unde dormim și ne povesteau incidente din familiile lor. La un moment dat, am mers cu o mașină care avea o sabie mare în spate! În Mexic am ajuns, de exemplu, în Romita, una dintre localitățile cele mai riscante din zona respectivă, pe care am traversat-o la pas, cap-coadă, pentru că nu puteam nici să încercăm să facem autostopul, după ceea ce am văzut acolo…”, a declarat Bie.
”Mamei i-a fost mai puțin frică decât mie, eu sunt mai panicată. Mă trezeam noaptea și întrebam: . Am dormit cu telefonul de securitate sub pernă, cu mâna pe el.”, a adăugat ea.
Fiecare echipă de concurenți a primit astfel de dispozitive speciale pentru orice situație de alertă.
Aceasta este doar o mică parte din aventura trăită pe Drumul Aurului de vloggerița cu peste 1 milion de urmăritori pe contul de Instagram și peste 1,7 milioane de abonați pe contul său de YouTube.
Bie Adam, Bianca Adam, pe numele real, este considerată unul dintre cei mai de succes creatori de conținut din mediul online.
De ce a ales-o Bie pe mama ei pentru a merge împreună pe Drumul Aurului
Bie a mărturisit că decizia de a merge pe Drumul Aurului împreună cu mama sa a venit tocmai din nevoia unui reper care îi dă forță și echilibru.
”Singurul stâlp care mă poate domina e mama”, spune ea, alegerea sa fiind, însă, întâmpinată cu mari emoții.
”Când am auzit că, dintre toți prietenii ei, dintre toate cunoștințele ei, va trebui să merg eu, am refuzat din prima. Nici n-am vrut să aud. Am slăbit 4 kilograme numai cu acest gând, înainte să plec”, a povestit mama ei, Mihaela.
Dincolo de provocările legate de siguranță, Bie și Mihaela spun că au avut parte și de multe întâlniri frumoase cu localnici care le-au ajutat în momente esențiale. Iar pe lângă misiunile complicate și obstacolele zilnice întâmpinate atunci când au avut nevoie de transport și cazare, pentru Bie toată această aventură trăită fără telefon a fost o încercare incredibil de grea.
America Express, Drumul Aurului, începe pe 15 ianuarie
Întreaga aventură America Express începe la Antena 1 cu premiera maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.
Alături de Bie și mama ei, pe Drumul Aurului mai pornesc Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Bie Adam și Mihaela Adam, din timpul competiției America Express.