Bianca și Robert, cuplul eliminat de la Insula Iubirii. Decizia luată de cei doi la plecarea din Thailanda

.

După doar şapte zile de test, Bianca şi Robert au fost nominalizaţi aseară de ispite să părăsească Insula Iubirii. Vestea a venit ca un trăsnet pentru Bianca, acesteia fiindu-i greu să accepte că experienţa ei în Thailanda s-a încheiat şi a stârnit reacţii intense în ambele vile. În acelaşi timp însă, eliberaţi de gândul că nu au fost ei cei aleşi să plece, unii dintre concurenţi au profitat de oportunitate şi au făcut gesturi îndrăzneţe, care le vor schimba cu totul parcursul în cel mai dur test de fidelitate. Este şi cazul lui Andrei, care care a decis să încalce o nouă limită şi să doarmă alături Diandra, punându-şi în pericol relaţia de 10 ani alături de Cristina.

Bianca și Robert, cuplul eliminat de la Insula Iubirii

Bianca şi Robert s-au întâlnit aseară pentru prima oară de la începerea celui mai dur test de fidelitate, la o ceremonie a focului specială şi ultima pentru ei. Lor, Insula le-a arătat rapid ce era de arătat, iar băieţii-ispită, cei cărora le-a revenit sarcina de a nominaliza ce cuplu trebuie să părăsească Insula, nu s-au lăsat înşelaţi de aparenţe şi au luat o decizie aproape în unanimitate.

„Nu erau într-o relaţie cu adevărat, poate chiar au venit despărţiţi. Bianca nu mai are ce să vadă în relaţia ei, celelalte cupluri au multe de văzut. Cu toţii am descoperit minciuni spuse de către Bianca!”, a dezvăluit Alin la testimonial. 

„Încă de când aţi intrat în vile, limitele voastre au început să se spulbere, ca şi cum relaţia voastră şi respectul pentru parteneri nu exista. V-aţi aruncat cuvinte grele, v-aţi făcut promisiuni deşarte”, au fost cuvintele lui Radu Vâlcan la ultimul lor bonfire.

Citește și: Mama Cristinei Rotaru, reacție dură după ce a văzut sărutul dintre ginerele ei, Andrei și ispita Diandra la Insula Iubirii: „Dezamăgire totală”

Citește și: Fosta soție a lui Claudiu de la Insula Iubirii îi aduce acuzații grave: „Fugiți cât puteți de el”

Răspunsul la cea mai grea întrebare, ”Aţi venit ca un cuplu, cum plecaţi?” a venit însă de comun acord: „Separat, în căutarea fericirii!”, a mărturisit Robert, în vreme ce Bianca a spus: „Separat, în căutarea vindecării mele şi a sufletului meu pereche!”. 

Andrei, decizie uluitoare la o săptămână de când a ajuns pe insulă

După plecarea celor doi, lucrurile au reintrat pe făgaşul obişnuit în ambele vile. Fericit că nu a fost el cel eliminat, Andrei, partenerul Cristinei a luat o decizie care cu siguranţă nu va rămâne fără ecou pe insula iubitei lui. Doar câteva zile şi câţiva kilometri distanţă au fost de ajuns ca tentaţia să le pună în pericol relaţia de 10 ani şi Andrei să facă o invitaţie total neaşteptată. Concurentul i-a propus Diandrei să doarmă împreună, în camera lui.

„Aici chiar a început să capete sens ziua, de când mă trezesc şi până când adorm. Aşa ar trebui să fie viaţa pentru noi toţi. Mie nu prea mai îmi plăcea să fac nimic, cu adevărat, dar aici îmi place tot!”, a dezvăluit Andrei.

Citește și: Filmarea cu Bianca Mitroi în timp ce îi distrugea maşina iubitului ei, Robert Braia de la Insula Iubirii, după ce a aflat că i-a aruncat motanii de la etaj / VIDEO

Citește și: Cum arăta Diandra Doris Moga, ispita de la Insula Iubirii, înainte de intervenţiile estetice. Era roşcată cu părul scurt

Gestul concurentului vine însă ca urmare a 10 ani în care i-a mărturisit partenerei sale în repetate rânduri că îşi doreşte ca ea să îşi exprime mai mult sentimentele faţă de el, ani în care el a cerut în repetate rânduri să primească iubire, aşa cum el, la rândul lui oferea.

„Nu ai cum să iubeşti şi să nu îţi exprimi iubirea! Nu există! Am luptat cu relaţia noastră şi am crezut că lupta într-o relaţie e ceva esenţial. Dar să ştii că e cel mai rău lucru pe care trebuie să îl faci!”, a mai povestit Andrei. 

Cum va reacţiona partenera sa la vederea unor asemenea imagini, dar şi ce veşti vor primi concurenţii din cuplu, la un nou bonfire, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă ediţie Insula Iubirii, astăzi, de la 20.30, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. 

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini de la Insula Iubirii

Sursă foto: PR, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton