Bianca Drăgușanu și Victor Slav și-au însoțit fiica în prima zi de școală! Sofia Natalia a trecut în clasa întâi, urmează cursurile unei școli de stat din București și i-a avut alături pe ambii părinți.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au avut o relație cu năbădăi, dar – după ce povestea de dragoste s-a încheiat și au ajuns la divorț – nu au uitat că au un obiectiv comun: educația fiicei lor. Cei doi nu lipsesc din momentele importante din viața fiicei și așa s-a întâmplat și astăzi când Sofia a început un nou an școlar.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, împreună în prima zi de școală a fiicei lor
Bianca și Victor au mers împreună la ceremonia de deschidere a anului școlar 2023-2024 și nu au ratat ocazia de a se fotografia împreună, în clasă, alături de fetița lor.
„Noi suntem în clasa 1 de azi. Vă dorim începuturi superbe”, a scris Bianca Drăgușanu pe o rețea de socializare, acolo unde a publicat imagini cu Sofia, fiica ei și a lui Victor Slav, în prima zi de școală.
Sofia a rămas în grija Biancăi Drăgușanu după divorț. De ce a dat-o la o școală de stat
Invitată în urmă cu câteva luni la FRESH by UNICA, Bianca Drăgușanu a povestit cum își crește fiica și a dezvăluit motivul pentru care a decis ca Sofia să urmeze cursurile unei școli de stat din București.
Citește și: Sofia, fiica Biancăi Drăgușanu, este pasionată de bijuteriile cu diamante: „Are propriul seif”
Citește și: Bianca Drăgușanu, jignită pentru că a mers îmbrăcată în roz la școala fetei. Reacția vedetei
„Deși eu sunt genul acela de mamă care își permite să își ducă copilul la o școală privată, am ales o școală de stat. Dacă eu am crescut la o școală de stat și am reușit pe propriile forțe tot în viață, consider că și ea ar putea să facă face la fel.
Am „N” exemple de copii care ai fost trimiși pe la Londra sau la cele mai scumpe școli din București și nici măcar nu știu să citească în engleză și ei sunt la școală cu profil.
„Dacă eu sunt un om sănătos la cap sunt sigură că și ea va reuși în viață pe același sistem”
Sau se duc la școlile astea unde dai 5000 de euro pe lună și joacă fotbal toată ziua. Fata mea e în clasa zero și chiar sunt mândră de ce capacitate are și cum își rezolvă singură toate temele acasă. Știe să scrie, știe să citească… dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta? Eu la 6 ani stăteam cu cheia de gât în fața blocului.
Mă lăsa mama și pleca la serviciu, eram cu sora mea, stateam în vacanță în fața blocului, n-aveam școală privată. Dacă eu sunt un om sănătos la cap sunt sigură că și ea va reuși în viață pe același sistem”, a spus Bianca Drăgușanu, la Fresh by Unica.
Foto: Instagram
Ultima modificare septembrie 11, 2023 8:51 pm