Beyonce s-a obișnuit cu trupul ei de după naștere, însă recunoaște că s-a luptat cu o dietă care a împiedicat-o să consume anumite alimente.
Artista a dezvăluit că dieta postpartum, care i-a eliminat din meniu aproape toate alimentele, a lăsat-o „înfometată”.
Beyonce, în vârstă de 37 de ani a vorbit deschis despre dieta sa și regimul de fitness în noul său documentar, Homecoming.
Cântăreața a dezvăluit ce greutate a avut înainte de a-i aduce pe lume pe gemenii Sir Carter și Rumi în iunie 2017, și regimul strict pe care l-a urmat pentru a ajunge la greutatea de dinainte de a rămâne însărcinată. Germenii s-au născut în urma unei operații de cezariană efectuată în regim de urgență.
În aprilie 2018, cântăreața a trebuit să cânte la Festivalul Coachella, astfel că a început să țină o dietă restrictivă pentru a fi în formă.
Dar această dietă îi interzicea aproape orice aliment, astfel că Beyonce era mai tot timpul „înfometată”.
În cadrul documentarului, ea a mărturisit: „Pentru ca eu să-mi ating țelurile nu mănânc pâine, carbohidrați, zahăr, carne, pește, alcool. Îmi este foame”.
„Aveam 98 de kilograme în ziua în care am născut. A trebuit să îmi reconstruiesc corpul de la mușchii tăiați. Ceea ce oamenii nu văd este sacrificiul”, a declarat Beyonce.
Acum, ea se află într-un loc mai bun cu trupul ei și își „îmbrățișează” burtica de mămică.
„Mâinile mele, umerii, pieptul și coapsele mele sunt mai pline. Am o mică burtică de mămică și nu mă grăbesc să scap de ea. Când voi fi pregătită să îmi lucrez mușchii, voi lucra pe brânci până voi reuși să am cele șase pachețele de mușchi”, a precizat artista.
A fost o călătorie dificilă pentru Beyonce, care s-a luptat să împace cariera cu maternitatea. Vedeta are trei copii, Blue Ivy (7 ani) și gemenii Rumi și Carter (2 ani)
„Nu mai este ca înainte când puteam repeta câte 15 ore pe zi. Am copii. Am un soț. Trebuie să am grijă de corpul meu”, a explicat cântăreața.