Betty Salam și WRS vor face parte dintre concurenții celui mai nou sezon Asia Express. Filmările ar urma să înceapă, în curând, în trei țări din Asia, după ce, anul trecut, Mona Segall anunța renunțarea la America Express.
Betty Salam și WRS, concurenți la Asia Express 2024
După ce s-a aflat că Anca Țurcașiu, Damian Drăghici și Adrian Nartea vor fi câteva dintre vedetele care vor pleca în aventura Asia Express 2024, acum două noi nume sunt vehiculate.
Încet, încet, echipele încep să se formeze pentru cel mai nou sezon al emisiunii produse și difuzate de Antena 1. Deși postul de televiziune încă nu a anunțat care sunt cele nouă echipe care vor pleca în acest sezon în Asia, în presă au apărut câteva nume ale unor vedete care au semnat pentru sezonul 7.
Potrivit Cancan, Betty Salam și WRS vor pleca și ei în Asia Express, însă nu se știe cu cine vor face echipă, însă se speculează că artista ar urma să pornească în această călătorie împreună cu soțul ei, Cătălin Vișănescu.
Și WRS, pe numele său adevărat Andrei Ursu, se pare că va face parte dintre concurenții acestui sezon al Asia Express. Artistul în vârstă de 31 de ani a uimit pe toată lumea în momentul în care a anunțat că nu va participa la noul sezon Te Cunosc de Undeva, dar se pare că motivul a fost acceptarea de a intra în cursa din Asia.
Anul acesta, cele nouă echipe vor avea de străbătut Thailanda, Malaezia și Filipine, iar echipa de filmare ar urma să plece la sfârșitul lunii februarie.
Nartea ar urma să facă echipă cu jurnalistul Valentin Butnaru, care o va lăsa acasă pe iubita lui, actrița Ana Bodea (23 ani). În urmă cu ceva timp, aceasta din urmă spunea că viața ei alături de știristul de la Antena 1 este foarte frumoasă.
„Viața mea personală este atât de frumoasă încât nu-mi vine să împărtășesc. Mă simt foarte bine atât profesional, cât și personal. Sunt în punctul acela în care simt că visez și că viața mea e minunată”, a spus Ana Bodea despre relația cu Valentin Butnaru, pentru Unica.ro.
De asemenea, în competiție ar urma să plece și Anca Țurcașiu împreună cu fiul ei, Radu Alexandru Cristian.
„Mi s-a propus chestia asta dinainte să înceapă filmările. Dacă aș fi avut un soț cu o altă meserie, poate ar fi fost mai simplu, dar din păcate, mă rog, din păcate. Din fericire pentru noi, soțul meu este un medic stomatolog cu clinica Doamne-ajută plină. Și atunci n-a putut să conceapă să-și lase pacienții fără tratamentele complete. Plus că mai erau și copiii, familia. Deci nu. A fost efectiv imposibil să facem alegerea asta, dar ne-ar fi plăcut să fim acolo”, a spus Alina Pușcaș.
Când vor începe filmările pentru Asia Express 2024
Mona Segall rămâne și în acest sezon producătoarea emisiunii Asia Express, aceasta fiind „responsabilă” pentru unele dintre cele mai de succes producții de televiziune. Ea se află în spatele emisiunilor culinare „Chefi la Cuțite”, precum și a primelor sezoane ale show-ului „Masterchef”.
Cel de-al șaptelea sezon Asia Express se va filma anul acesta în Asia, iar cele nouă echipe vor porni în marea aventură în curând. Ca și în sezoanele trecute, concurenții vor fi nevoiți să facă autospotul pentru a se putea deplasa și vor apela la bunăvoința localnicilor pentru a găsi un loc de dormit, în fiercare seară.
Mai mult decât atât, concurenții Asia Express 2024 vor fi supuși unor probe dificile, care le vor testa abilitățile fizice, intelectuale și de lucru în echipă.
Noul sezon ar urma să se filmeze în Thailanda, Malaezia și Filipine.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Betty Salam și WRS