Mulți oameni au crescut cu Bella Thorne pe vremea când o interpreta pe Cece în serialul de copii „Shake It Up” de la Disney. Astăzi, cariera ei a luat o turnură la care nimeni nu se aștepta, devenind regizoare de filme pentru adulți.
Thorne și-a făcut debutul cu filmul BDSM „Her & Him”, ca parte a seriei Visionaries Director. Potrivit unui comunicat de presă, filmul „arată un tip edgy de vreo douăzeci și ceva de ani, care dă de un mesaj surpriză în telefonul iubitei lui, care le întrerupe rutina de dimineață și transformă totul într-o întâlnire încărcată de sexualitate și ieșită de sub control”. La rândul său, vice-președintele PornHub, Corey Price, a descris filmul ca fiind o poveste de genul Romeo și Julieta, doar că „modernă” și „explicită din punct de vedere sexual”.
Thorne a explicat că intenția ei inițială a fost de a face un film de Crăciun cu tente de groază, ca mai apoi să se răzgândească și să adopte o viziune diafană, subliniată de lumini de neon. Actrița voia de mai de mult să facă un astfel de film, dar a spus că lucrurile erau „foarte diferite ș i oamenii sunt oarecum speriați să facă un film precum acesta când vine vorba de dominare și supunere între un bărbat și o femeie și cum această relație se poate transforma în ceva destul de neplăcut”, a zis ea. „Așa că am fost foarte norocoasă că PornHub a crezut în viziunea mea și nu s-a speriat să se avânte în ea alături de mine”.
Seria din care face parte filmul lui Thorne, Visionaries Director, cuprinde filme realizate de cei mai neașteptați regizor, ca un efort de a diversifica producția de filme pornografice și de a crea conținut pentru mai multe tipuri de oameni. Pentru fosta vedetă din „Shake It Up”, experiența a fost una interesantă, după cum a povestit chiar ea: „Procesul de filmare a fost foarte interesant, pentru că [oamenii și-au tras-o pe bune în platou], iar așa ceva nu am mai filmat până acum. Este chiar un mediu distractiv”.
Filmul va avea premiera la Festivalul de Film Oldenburg din Germania. Ulterior, va putea fi accesat de utilizatorii de conturi YouTube Premium.
Sursa foto: YouTube