Bebelușul unui jurnalist, în vârstă de doar o lună, a dispărut fără urmă. Prezentatorul canadian a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în care își exprimă dorința de a-și revedea cu bine copilul.
Dan O’Toole (44 ani) a devenit tată în urmă cu o lună, însă nu s-a putut bucura prea mult de fiica lui, Oakland, deoarece aceasta a dispărut.
„Bebelușul meu Oakland. Mă rog ca cel care te-a luat să te țină în brațe. Că cel care te-a luat de lângă mine te protejează. Că cel care te are să te lase să te întorci în brațele mele”, a scris jurnalistul lângă o imagine alb-negru în care apare micuța.
„Te iubesc Oakland. Abia aștept ca într-o zi să te îmbrățișez din nou. Inima mea este frântă. Eu sunt frânt. Să fie clar, Oakland este vie, noi așa credem. Dar nu știm sigur. Am o fiică de o lună și nu știu unde este”, a completat Dan O’Toole.