Am văzut-o dansând la „Cronica Cârcotaşilor”, cu mişcări pe care puţini bărbaţi le-ar uita.
Însă dincolo de calităţile sale de coregraf-dansator, sau de profesoară de dans, Oana Ioniţă este o femeie frumoasă, isteaţă şi plină de veselie.
DIVA a pătruns în premieră în lumea Oanei, dincolo de luminile reflectoarelor, în apartamentul ei din centrul Bucureştiului, unde locuieşte alături de Geashy.
Am văzut-o dansând la „Cronica Cârcotaşilor”, cu mişcări pe care puţini bărbaţi le-ar uita.
Însă dincolo de calităţile sale de coregraf-dansator, sau de profesoară de dans, Oana Ioniţă este o femeie frumoasă, isteaţă şi plină de veselie.
DIVA a pătruns în premieră în lumea Oanei, dincolo de luminile reflectoarelor, în apartamentul ei din centrul Bucureştiului, unde locuieşte alături de Geashy.
După ce am urcat trei etaje pe scări spiralate care te ameţesc, am ajuns în apartamentul spaţios al Bebeluşei. Ne-a deschis larg uşa şi întreaga echipă a pătruns în universul ei familial. Însă familial e mult spus, pentru că Oana locuieşte singură, însă destul de aproape de familia ei. „De fapt, de-asta am şi cumpărat apartamentul ăsta, pentru că sunt aproape de ai mei”, spune Oana. Şi după ce bem o cafea începem să descoperim împreună locul ţinut secret până acum de ochii curioşilor.
Livingul mare şi luminos este dominat de un şemineu din piatră şi cărămidă. Încă nu i-a pus lemne şi nu a făcut focul până acum, însă e hotărâtă să schimbe situaţia cât de curând. „Este locul meu preferat, unde mă simt cel mai bine”, povesteşte Oana, ghemuită lângă un foc imaginar. Imediat îşi face apariţia şi motanul ei, un superb albastru de Rusia de şapte ani, pe nume Geashy, singurul colocatar al apartamentului, care brusc se bucură de atenţia celor din jur. Şi pentru că toată casa este a lui, se plimbă cuminte şi sare de colo-colo atunci când simte că ne încurcă.
Pentru ea, anul 2009 a venit mult mai încărcat. După ce a realizat coregrafia pentru „Megastar”, după ce săptămânal a filmat pentru „Cronica Cârcotaşilor”, mai nou lucrează pentru o emisiune în care nu mai danseasă, ci doar prezintă. „Vedete-n figuri (la Prima TV, din 16 ianuarie – n.r.) este un proiect pe care l-am acceptat bucuroasă. Îl am drept coleg de prezentare pe Dan Finţescu şi împreună vom încerca să ţinem în frâu vedetele invitate în platou”, povesteşte Oana Ioniţă.
Cel mai bine s-ar descrie în două cuvinte: „Tetris uman”. Adică vedetele invitate să concureze trebuie să se „contorsioneze” pentru a trece prin formele decupate într-un zid de polistiren, care avansează către ele, fără să-l rupă sau să cadă în piscina cu apă. Împărţite în două echipe de câte trei concurenţi, starurile luptă pentru o cauză nobilă. În fiecare episod pot câştiga 2500 de Euro, iar la finalul sezonului, sumele adunate în urma competiţiior vor fi folosite în scop caritabil.
Pentru Oana este vremea să iasă din imaginea de „bebeluşă” şi să arate că dincolo de talentele sale coregrafice poate să se descurce şi în calitate de prezentator. Filmările nu au fost deloc uşoare şi nici lipsite de incidente, cunoscut fiind episodul petrecut între Mihai Bendeac şi Nikita. Însă chiar şi în ciuda unor asemenea momente, lucrurile s-au rezolvat în final.
Garsonieră pentru apartament. Obosită, Oana ajunge de obicei târziu acasă. „Nu prea mai am vreme să mă bucur de apartamentul ăsta, la care ţin foarte mult. Pentru el mi-am vândut garsoniera pe care o aveam în zona Universităţii şi am făcut şi un împrumut la bancă”, spune Oana. L-a căutat mult până l-a găsit, însă nu regretă deloc alegerea făcută. „Mi-au plăcut foarte mult uşile vechi, cu aspect medieval şi şemineul, sunt două dintre motivele pentru care m-am mutat aici acum aproape un an. Mobila este aproape toată de la Ikea şi singurul lucru pe care îl păstrez de când eram mică este un trandafir japonez, care stă la lumină şi căldură şi care face flori roşii o dată la doi-trei ani”, povesteşte „bebeluşa”.
Oricum, la forma fizică pe care o are probabil că nici cantitativ nu excelează la acest capitol când e vorba să se aşeze la masă. Şi cum Geashy îi tot dă târcoale simţindu-se neglijat, „bebeluşa” îl fugăreşte până în pat, unde încep să se hârjonească, prilej pentru noi fotografii.
În patul mare din fier forjat, cu aşternuturi albe şi pufoase, cei doi se simt în elementul lor. Jucăriile, care de obcei stau cuminţi pe perne, zboară în toate părţile. Lângă pat, un dulap uriaş ascunde în măruntaiele sale etajate zeci de ţinute, perechi de pantofi şi accesorii, toate aranjate cu grijă. Pe uşa imensă este o oglindă mare, în care se vede toată camera, dând senzaţia unei încăperi şi mai mari. O măsuţă de toaletă, pe care stau produsele cosmetice, aduce aminte mai degrabă de perioada în care „bebeluşa” era balerină la Operă. „Imediat după ce am terminat studiile liceale, am dat concurs pentru corpul de balet. Erau numai trei locuri disponibile, iar eu am intrat a doua”, spune Oana.
A lăsat Opera pentru Cârcotaşi. Odată cu admiterea la Facultatea de Teatru, secţia Coregrafie, în viaţa Oanei au apărut diferitele stiluri de dans pe care a ajuns să le practice în emisiunea de la Prima TV. După ce în prealabil începuse, încă din timpul liceului, să colaboreze cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, „bebeluşa” a fost pusă în faţa unui fapt inedit.
„Cei de la Operă mi-au spus că la Cârcotaşi nu o să rămân mai mult de câteva luni şi că o sa plec, aşa că m-au pus să aleg între Cronică şi viaţa de balerină. De atunci au trecut cam şase ani şi mă aflu în continuare alături de Şerban şi Mihai. Nu ştiu cât o să mai rămân bebeluşă, însă cele două fete pe care le-am pregătit ne vor lua locul, mie şi Deliei, la un moment dat. Pentru că nu mă voi pensiona la Cronică”, povesteşte Oana, în timp ce soarbe dintr-un ceai, pe canapeaua albă.
„Nu beau cafea, pentru că nu îmi place, însă din când în când îmi mai fac câte un ceai, mai ales dacă este frig afară”, adaugă vedeta. În spatele ei, pe perete, sunt câteva fotografii înrămate, cu imagini din pictoriale pe care le-a făcut în diverse ocazii.
Deşi pare foarte mică într-un apartament atât de mare, „bebeluşa” spune că se simte excelent, chiar dacă momentan locuieşte doar cu motanul Geashy. Împreună se uită seara la televizor, iar când vine ora somnului „albastrul de Rusia” îşi caută cele mai ciudate locuri în care îşi petrece noaptea. „L-am găsit şi în chiuvetă odată, sau pe balcon, tolănit pe burtă. Este foarte cuminte şi pot să îl las liniştită acasă, că nu face mizerie. Ce-i drept, a trebuit să îl spăl ieri, pentru că a vărsat o sticlă de oţet şi mirosea tot a salată”, spune râzând Oana.
„Este o băutură pe care am adus-o din Ibiza vara trecută şi cum sunteţi primii jurnalişti care au venit la mine acasă, am zis să ciocnim un pahar”, spune gazda Oana, care mărturiseşte, printre altele, că se simte bine atunci când prietenii îi trec pragul şi o vizitează.
Dansând în Ibiza. Oana a ajuns printr-o întâmplare să danseze într-un club faimos din Ibiza, Amnesia.
„Un prieten de-al meu, Claudiu, mi-a zis într-o zi despre locurile alea şi am fost mai mult din curiozitate acolo prima dată. Am trimis pozele la un casting pentru dansatoare şi am fost chemată acolo. Credeam că am fost admisă doar pe baza fotografiilor, însă am participat, împreună cu alte 50 de fete, la un casting de dans. Am fost admisă şi abia de atunci am început să văd cu adevărat ce înseamnă dansul. Între timp, m-am împrietenit cu patronul locului, cu soţia şi cu fetiţa acestuia, căreia i-am predat cursuri de balet, iar acum am ajuns să ne petrecem uneori şi Revelioanele împreună!”, spune „bebeluşa”, care a devenit şi imaginea Clubului Amnesia, un loc frecvent vizitat de vedete din toată lumea.
De altfel, aici Oana i-a cunoscut, printre alţii, pe P. Diddy, Paris Hilton, Pamela Anderson şi pe celebrul DJ Armin van Buuren.
Foto: Cristian Mihai
Autor: Florin Ghioca