Barbara Ann “Barby” Kelly s-a stins din viață la 45 de ani. Fosta componentă a trupei Kelly Family se retrăsese din activitatea muzicală în 1999, di cauza unor probleme grave de sănătate. Anunțul decesului a fost făcut de purtătorul de cuvânt al celebrului grup muzical.
Potrivit presei internaționale, Barby Kelly suferea de o boală psihică și și-a trăit ultimii ani din viață în Germania, alături de părinții ei adoptivi. Artista a decedat în somn, în urmă cu câteva zile, iar familia așteaptă acum rezultatul autopsiei.
Citește gratuit ediția de aprilie a revistei Unica. O găsești AICI
„Iubita noastră soră Barby ne-a părăsit în urmă cu câteva zile. Suntem într-o adâncă tristețe și vă cerem să înțelegeți că momentan nu vrem să vorbim despre asta. O vom purta mereu în inimile noastre. Vă mulțumim pentru rugăciunile voastre”, este mesajul transmis de trupa pe pagina oficială de Facebook.
„The Kelly Family” a fost un grup muzical multietnic, aclătuit din mai multe generații ale familiei Kelly. Trupa a interpretat piese rock, folk și pop, înregistrând un succes fulminant, la începutul anilor ’80, în Europa, având vânzări de peste 20 de milioane de albume.