„Banda” din Băneasa

05.10.2009, 08:00.

Mulţi dintre voi aţi zburat, măcar o dată, cu avionul. Companii celebre, dar şi ambiţioasele low-cost se întrec să demonstreze că avionul este la fel de accesibil ca oricare alt mijloc de transport în comun.

În această goană nebună de a atrage cât mai mulţi călători, zilnic, de pe cele două aeroporturi ale Capitalei, Băneasa şi Otopeni, decolează zeci de aeronave. Fireşte, toate se şi întorc. Călătorii care ajung la Otopeni se pot declara fericiţi. Cea mai mare poartă aeriană a ţării se chinuie să păstreze o aparentă normalitate. Dacă, însă, doriţi să vedeţi dezastrul la adevărata lui valoare, trebuie să treceţi, măcar o dată, prin Băneasa. La plecare mai e cum e. Unii operatori încearcă să ofere, celor mai darnici, servicii speciale. Check-in preferenţial, consumaţie gratuită la barul aeroportului şi transport separat până la avion. La întoarcere, toate mofturile astea îţi ies pe nas, cu vârf şi îndesat. È˜ocul contactului cu Aeroportul Băneasa este cu atât mai mare cu cât, cu doar câteva ore înainte, ai plecat de pe un aeroport civilizat, oriunde ar fi el plasat în Europa asta mare.
Pleci ca un boier, ajungi ca o slugă

Adică ajungi la mâna manipulanţilor de bagaje, a celor care îţi pun viza de intrare în ţară, a portarilor şi a oamenilor de ordine. Scenariul sosirilor pe Aeroportul Internaţional Băneasa (de fapt, o haltă nenorocită care, în orice ţară civilizată, ar fi fost de mult rasă de pe faţa pământului) este întotdeauna acelaşi. Te dai jos din avion, te sui într-o răpciugă de autobuz care te duce zece metri până la intrarea în aerogară, te aşezi la o coadă imensă în faţa singurului ghişeu cu vameşi (unii mai norocoşi s-ar putea să prindă o tură în care se deschide şi al doilea) şi apoi aştepţi la „banda” de bagaje geanta cu care te-ai suit în avion. È˜i începe chilomanul. Banda nu are mai mult de 5 metri pe care, evident, nu încap mai mult de 20 de bagaje. În jurul ei, lumea grămadă, ca la rugby. Coate, îmbrânceli, înjurături. „Stai bă, să-mi iau şi io geanta! Să moară mama, nu e a mea, ce dracu, măi nene, toate sunt la fel?” È˜i, într-adevăr, multe sunt la fel, dar în îngrămădeală, nu mai ştii care e a ta şi care a amărâtului de lângă tine. Aşa că, tronc, cu ea, înapoi pe bandă. Da’, acu banda e goală. È˜i lume, ca pe vremuri la Leonida. „Ce dracu fac ăştia, ne lasă fără bagaje?”, sare unu’ din mulţime. „Nu, bre, da’ n-au decât un vagonet cu care le cară. S-au dus la avion să mai aducă”, îl linişteşte un bărbat mai balaoacheş, îmbrăcat cu o vestă fosforescentă, semn că e de-al casei. „Aha”, face speriatul semn că a înţeles manevra şi se pune pe aşteptat.
Împăcaţi cu dezastrul

El şi restul de 200 de pasageri. Vine următorul vagonet. Trosc, pleosc, bum! Bagajele vin unul câte unul pe banda din ţara piticilor. Iar îmbrânceli, iar înjurături, iar ţipete. Hai, că în două ore scapă toată lumea. Stau într-un colţ şi mă uit la spectacol. Lumea e împăcată cu dezastrul. Umilinţa e trăită firesc, face parte din viaţa de zi cu zi. Oamenii ies din aerogară şi se pregătesc pentru noi umilinţe. De fapt, se pregătesc pentru o nouă zi în România.
Ca pe maidan Aventura aterizării pe Aeroportul Băneasa întrece orice imaginaţie: de la minuscula bandă de bagaje unde se înghesuie şi se înjură sute de călători la vameşii aproape inexistenţi, răbdarea îţi este pusă la grea încercare. Rezistă cei cu nervii tari sau cei care, neobişnuiţi cu un asemenea tratament „de haltă”, nu-şi revin din şoc până acasă.
Made in Romania Aventura continuă şi dincolo de porţile Aeroportului Internaţional Băneasa. După cozi interminabile, înghesuială şi scandal, după întârzieri, ore de aşteptare şi inconfort, oamenii se pregătesc sufleteşte pentru noi umilinţe. De data aceasta, 100% made in Romania.
Dan Capatos