Ellie White a trăit o experiență de-a dreptul traumatizantă în urmă cu puțin timp. Fiul său era să se înece în piscină, chiar sub ochii săi, iar de atunci a devenit foarte precaută când își lasă copiii la joacă.
Ellie White, în vârstă de 34 de ani, și Doru Tinca, cel care, de altfel, îi este și impresar, sunt împreună din 2007 și au doi copii: un băiețel pe nume Mihai Andrei, în vârstă de 6 ani, și o fetiță, pe Maria Alexis, în vârstă de 3 ani jumate. În urmă cu ceva timp, băiețelul lor a căzut în piscina unor vecini și dacă Ellie nu ar fi fost alături, acesta s-ar fi înecat pentru că nu știa să înoate și, în plus, nu putea ieși la suprafață din cauza foliilor de plastic cu care era acoperită piscina pentru a fi protejată:
„Eu nu mă panichez prea ușor, reușesc să îmi păstrez cât de cât calmul în orice situație s-ar ivi. A fost însă o întâmplare care a lăsat urme adânci în memoria mea, când Mihăiță a căzut în piscina unor vecini și era să se inece. Era toamnă, piscina era acoperită cu niste folii care se dădeau la o parte, iar el se juca în jurul ei. L-am avertizat să nu ma stea pe margine fiindcă putea să cadă în piscină, dar nu m-a ascultat și a căzut. Dacă nu aș fi fost pe fază, lângă el, foliile de deasupra piscinei s-ar fi tras la loc iar el nu mai avea cum să mai iasă la suprafață. Din fericire ne aflam în apropiere și am reușit să îl salvăm. Însă am tras o sperietură îngrozitoare. M-am panicat și am rămas cumva cu o traumă. Mihăiță a învățat între timp să înoate bine și să înțeleagă unde se află pericolul și cum să se ferească de nenorociri. Eu încă mai am teamă de piscine și nu vreau să construim una în curtea casei”, – a povestit Ellie White.
Citește și – Anca Serea și Adi Sînă au lămurit zvonurile despre divorț
Citește și – Dovada clară că Iulia Vântur și Salman Khan au o relație
Sursă foto: arhivă Unica, Instagram