Aylin Cadîr ne-a încântat în perioada în care făcea parte din trupa POPS, iar evoluția ei din ultimii ani este demnă de remarcat! Ghidată de discreție și pasiune, a devenit una dintre cele mai apreciate actrițe de la Teatrul Național București. Recunoaște că este selectivă cu rolurile pe care le joacă și nu acceptă să facă parte din distribuția altor spectacole independente, pentru a putea să se ocupe de băieții ei, Pavel Ali și Amza Mitruț. Soțul, Traian Paicu, i-a fost întotdeauna sprijin și, la 20 de ani de când s-au cunoscut, Aylin spune că nu a văzut un „bărbat despre care să pot zice că e mai bun decât cel pe care îl am”.
Aylin Cadîr, fosta componentă a trupei POPS (37 de ani), dezvăluie, într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, că înțelege mult mai bine bărbații de când a devenit mamă de băieți. Recunoaște că succesul pe care l-a avut cu trupa POPS a fost unul „venit pe tavă” și că a fost o fată cuminte până au început să-i placă băieții. Aylin Cadîr spune că, la 17 ani, și-a cunoscut viitorul soț și că, atunci când era mică, asculta foarte multă muzică turcească. Își amintește cel mai greu moment, ziua când a pierdut prima sarcină, și spune că, atunci când are timp, merge să muncească la bistroul surorii ei. De asemenea, aflăm ce sacrificii trebuie să facă un actor și cât de greu este să te descurci cu salariul primit de la teatru.
Aylin Cadîr, o mamă care impune limite: „Sunt în viața lor mai ales ca să îi cresc, nu ca să le fiu cea mai bună prietenă”
Cum este mama Aylin? La un moment dat declarai că îți dorești 5 copii.
VEZI Nu cred că știam prea bine despre ce vorbesc. Cred că sunt o mamă bună în sensul că sunt implicată și mă interesează viața copiilor mei. Împreună cu soțul meu facem tot ce putem ca să aibă parte de cea mai buna educație și acasă venim în întâmpinarea nevoilor lor emoționale. Le dau pace când au nevoie de spațiul lor și le fac aproape toate poftele.
Mai severă sau mai permisivă?
Recunosc că impun limite clare și țin la disciplină. De fiecare dată când sunt nevoită să corectez un comportament care depășește limitele mă simt vinovată și regret. Îmi propun să fiu mai blândă, să îi las în pace. De fiecare dată mi-e teamă că îi „stric”, că cine știe cum se adună în ei ieșirile mele nervoase. Apoi îmi readuc aminte că eu sunt în viața lor mai ales ca să îi cresc, nu ca să le fiu cea mai bună prietenă. Looking on the bright side, sunt puține aceste momente de furie. Mai dese și obișnuite sunt momentele de joacă, de comunicare și bună ințelegere.
Sunt niște copii foarte buni și chiar țin cont de ce le zicem. Vreau să le fiu și prietenă, vreau să îi cresc astfel încât, când vor fi mai mari, să nu se ascundă de mine și să vină să îmi ceară sfatul, să vorbească cu mine. E un veșnic du-te vino de interogații interioare acest parenting. But i love it!
„De când îi cresc pe ei, cred că înțeleg mai bine bărbații”
Cum te-ai schimbat de când în viața ta au apărut cele două minuni? E greu să fii mamă de băieți?
Iubesc să fiu mama lor. De când îi cresc pe ei cred că înțeleg mai bine bărbații. Abia acum îmi este clar cât de diferite sunt fetele față de băieți. Mi se pare că fetele înțeleg mai repede, au o disciplină interioară mai mare și o ambiție instinctivă. Mi se pare că băieților trebuie să le explici mult mai mult până fac ceva.
Am descoperit că înainte aveam nu știu de unde senzația că bărbații sunt ca niște munți. Că sunt ca niște eroi cărora orice le-ai face nu ai cum să îi rănești, că ei sunt puternici și nu îi atinge nimic. Acum, de când îmi cresc băieții, am din contră senzația că trebuie menajați și încurajați într-una. Mi se par chiar mai delicați decât fetele, mai ales pentru că în lume sunt mult mai mari așteptările în ceea ce-i privește.
Aylin Cadîr și-a cunoscut soțul la 17 ani: „El este ce am eu nevoie și eu sunt ce are el nevoie”
La 17 ani ți-ai cunoscut soțul. Care este secretul unei căsnicii frumoase și durabile?
Pentru noi este vorba despre a ne respecta unul pe altul. A ne da spațiu când avem nevoie. A fi buni unul cu altul. Suntem în aceeași echipă, ne ajutăm unul pe altul. În continuare nu cred că am cunoscut alt bărbat despre care să pot zice că e mai bun decât cel pe care îl am. El este ce am eu nevoie și eu sunt ce are el nevoie.
Care este cea mai importantă calitate a soțului tău?
Soțul meu este un om bun și cald. Este calm și înțelegător. Este extrem de muncitor și are un simț al umorului cuceritor. Și un fund bombăăă (n.r. – râde).
„Cu consecvență în insistențe am reușit”
Când te-ai căsătorit, ați făcut nunțile în ambele rituri, ortodox si musulman. Mulți nu reușesc să se puna de acord, voi cum ați reușit să aveți atâta maturitate și înțelegere?
Cred că pe primul plan am fost noi doi și viața noastră împreună. Avem un mare respect pentru credințele și tradițiile noastre, deși niciunul din noi și nici părinții noștri nu suntem practicanți, și am ținut să avem binecuvântarea fiecărei religii. A fost un pic mai complicat, dar cu consecvență în insistențe am reușit.
„Am avut o mamă extrem de strictă și riguroasă și un tată blând și bun”
Ești musulmancă, ai avut o educație puțin diferită de a celorlalți copii. Ce ai învățat de la părinții tăi?
Am avut o mamă extrem de strictă și riguroasă și un tată blând și bun. Nu știu cât din ce am învățat de la ei este legat de religia noastră, pentru că ai mei nu merg la geamie decât de Bayram sau la vreo înmormântare. Cert e că am crescut cu tata care insista să învăț carte „ca să nu ajung să dau cu sapa” și cu mama care a avut mereu grijă să fiu curată și frumoasă.
Oricum, după șaișpe ani m-au lăsat în pace să fac cum cred eu că e bine. Ceea ce mi-a dat o mare încredere că ce fac e bine.
Aylin Cadîr, amintiri din copilărie: „Ascultam multă muzică turcească”
Ce-ți plăcea să faci când erai copil?
Îmi plăcea să cânt. Mi se spunea că am o voce frumoasă și, la școală sau în fața blocului, copiii sau profesorii mă puneau să cânt. Țin minte că organizam spectacole, concursuri. Mă ocupam de tot: scenografie, marketing, concurenți. Prezentam și eram și în juriu. Când eram concurent nu eram în juriu. Îmi amintesc că o dată am dat și un premiu o carte din biblioteca mea. Alexandru Lăpușneanul. Era și un citat pe copertă „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu”. Ascultam multă muzică turcească. Pe repeat. Aveam și un caiet pe care îmi scriam versurile.
„Am fost destul de cumințică până au început să-mi placă băieții”
Ai fost premiantă sau rebelă? Ce-ți mai amintești din perioada școlii?
Am fost destul de cumințică până au început să-mi placă băieții. Mi-aduc aminte că odată mi-am luat o mamă de bătaie de la mama când a aflat de la un vecin că mă pupase un băiat, Laur, în scara blocului. O făcusem de râs. O turcoaică nu face lucruri din-astea. O turcoaică este cuminte. Dar așa frumos era Laur ăsta… Și eu eram tare curioasă. Mereu oscilam între cumințenia impusă și curiozitatea care nu-mi dădea pace. Probabil că fix lupta dintre aceste două forțe contrare m-au ținut pe linia de mijloc, aia sănătoasă. Premiantă nu am fost niciodată. Doar dintra-ntâia până-ntr-a patra. Cu coroniță chiar.
Aylin, despre perioada POPS: „Un succes care vine pe tavă, nu poate fi numit chiar succes”
Când ai pornit alături de POPS erai foarte tânără. Cum ai reusit să faci față succesului? A existat vreun moment când te-ai simtit copleșită?
Aveam 17 ani. A durat trei ani și m-am bucurat de fiecare clipă. Nu cred că înțelegeam nici una din noi prea bine ce ni se întâmplă. Un succes ca cel pe care l-am avut noi, care vine pe tavă, nu poate fi numit chiar succes. A fost, așa, un cadou neașteptat venit foarte devreme cu care fiecare am jonglat cum am putut. Eu știu că mie trupa asta mi-a dat șansa la o altfel de viață decât cea pe care o aveam la Constanța. Și era chiar viața de care spiritul meu avea nevoie.
Cât de des te vezi acum, cu fetele?
Ne vedem destul de rar, deși am vrea să ne vedem mai des. Și atunci când se întâmplă am din nou senzația că am 17 ani.
„Vreau ca timpul consumat la teatru să fie unul valoros”
Ești selectivă atunci când îți alegi rolurile?
Am ajuns să fiu, da. Nu mă bag în orice spectacol. Am și avut noroc în ultimii trei ani. Am acum în repertoriu doar spectacole care îmi plac foarte mult. Sunt angajată la Teatrul Național București și, ca angajat, uneori trebuie să joci chiar în spectacole în care nu ai vrea neapărat să fii. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie în primii ani. Și credeți-mă, abia aia e greu. Să ieși cu fruntea sus din ceva care nu este chiar genul tău. Oricine poate să joace în lucuri care îl mișcă și care contează pentru el, care „îl costă” cum ne place nouă să zicem. Din fericire nu am mai fost pusă în poziția asta prea des.
Acum pot să aleg și o fac doar pentru că vreau ca timpul consumat la teatru să fie unul valoros. Și nu mă bag în alte spectacole independente, deocamdată, pentru că prefer să mă ocup de băieții mei.
Care a fost cel mai greu rol de jucat?
Cel mai greu e mereu cel la care lucrez acum, pentru că încă îl desfac, încă nu îl cunosc, încă încerc să îl înțeleg. Cea mai mare satisfacție am avut-o cu personajul Sally Poppy din „Bolta cerească”. Domnul Gelu Colceag sau Domn Profesor, cum îi zice toată lumea, a fost cel care m-a distribuit, deși nu mai lucrase cu mine. Nimeni altcineva în locul lui nu mi-ar fi dat o șansă. Exagerând puțin, jucam numai curve și amante în TNB până la momentul ăla.
El a fost singurul care a știut că eu pot să fac rolul ăsta. M-a ghidat atât de bine că, la final, am avut impresia că eu singură am făcut totul. La început credeam că nu o voi putea duce până la capăt. El m-a scuturat când era nevoie, m-a lăudat când era cazul, a punctat atât de clar la ce trebuie să lucrez că am senzația că am făcut un Masterclass de actorie cu spectacolul ăsta. Și acum îl joc cu mare bucurie. E un punct de cotitură pentru mine ca actriță.
Aylin Cadîr, despre Horațiu Mălăele: „Doamne, cât de mișto e omul ăsta, cum face asta?”
Îți mai aduci aminte piesa cu care ai debutat și emoțiile din ziua aceea?
Am debutat cu „Lecția” la Sala Atelier TNB, lângă Horațiu Mălăele. Țin minte că mă fura peisajul și uneori mă uitam la el și deveneam spectator. Mă gândeam „Doamne, cât de mișto e omul ăsta, cum face asta?”. Am furat mult de la el. Bucuria jocului și prezența aici și acum în scenă am observat-o la el prima dată.
„Când am pierdut prima sarcină a fost foarte greu”
Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?
Când am pierdut prima sarcină a fost foarte greu. Soțul meu a fost, ca întotdeauna, sprijinul meu. De fapt, era o suferință comună și împreună am trecut și prin asta cu bine. A mai fost o încercare pentru familia noastră când tata s-a operat la inimă. Are trei bypass-uri acum și este foarte bine.
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Nu știu care e cea mai mare calitate. Poate faptul ca încă sunt în contact cu copilul Aylin. Sau poate faptul ca îmi conștientizez acțiunile și revin asupra lor dacă mi se pare că am greșit. Defecte am o grămadă. Sunt impulsivă, am ieșiri explozive pe care le regret în timp ce se întâmplă. Tac când ar trebui să vorbesc și să verbalizez ce mă supără. Mă autocenzurez și nu îmi dau libertatea să fac ce îmi trece prin cap… bine, poate că asta este și o calitate.
Aylin se relaxează muncind în bistroul surorii ei: „Iau comenzi, le duc la mese, spăl vase”
Există ceva ce nu știe lumea despre tine?
Sunt mai multe lucruri pe care lumea nu le știe despre mine, nu sunt o persoana atât de cunoscută și îmi place așa. Ceva ce nu se știe este, de exemplu, faptul că din când în când merg la bistroul lui Ayfer și Andrei. Sora mea și soțul ei au un bistro, „Ou Bucuresti”, și ajut la ce este nevoie. Iau comenzi, le duc la mese, spăl vase. Și mă simt extrem de utilă și bucuroasă să fiu de folos.
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
Nu aș face rău altcuiva în mod conștient.
Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?
Cele mai mari dezamăgiri mi le-am adus eu mie prin faptul că nu am dus unele lucruri până la capăt.
Aylin, despre compromisuri: „Am învățat, în timp, să mă protejez”
Ai facut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?
Nu cred că există om care să treacă prin viață fără să facă compromisuri. Lucrez cu mulți oameni în meseria mea și nu am chimie cu toată lumea. Nici măcar eu, care sunt extrem de prietenoasă și îngăduitoare. Poate că cel mai greu a fost mereu să mă fac că nu aud comentarii răutăcioase sau atitudini pasiv agresive în ceea ce mă privește. Am învățat, în timp, să mă protejez și când simt asta mă retrag cu cât mai multă delicatețe.
Cum se menține în formă Aylin: „Am reușit acum doi ani să dau jos zece kilograme”
Arăți foarte bine. Ai vreun secret? Ții vreo dietă, eviți anumite alimente?
Mulțumesc frumos. Am învățat de la Ana Anghel, care este nutritionist, să mănânc de toate, dar cu măsură. Mulțumită ei am reușit acum doi ani să dau jos zece kilograme adunate pe nesimțite în perioada pandemiei. Am grijă în continuare să fiu echilibrată în ceea ce privește mesele. Sport fac mai ales pentru sănătatea corpului meu. Merg la pilates cât de des îmi permite programul.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Dimineți extrem de pline cu pregătitul copiilor pentru școală, mers la repetiții la teatru, luat copiii de la școală. Apoi dus copiii la ora lor de sport, lăsat copiii acasă cu buni, mers la teatru dacă am spectacol. Întoarsă acasă, beau un pahar de prosecco cu soțul meu, citesc ceva și mă culc. Reiau a doua zi.
A venit vara. Unde plecați în vacanță?
Avem bilete luate demult la câteva festivaluri de muzică prin țară, apoi mergem cu băieții în Antalya. În rest, la noi la mare la Neptun, vizite la ai mei la Constanța și o vacanță la munte cu ei și toți nepoții, pentru că și sora mea are doi băieți.
„Reușesc cu greu să fac față cheltuielilor cu salariul meu de la teatru”
Ce părere ai despre ‘explozia prețurilor?
Mă sperie faptul că reușesc cu greu să fac față cheltuielilor cu salariul meu de la teatru.
Ce proiecte ai pentru anul 2023?
Acum repet la „Opera de trei parale” in regia lui Gelu Colceag alături de o distribuție su-per-bă. Sperăm să avem premiera la toamnă. Sau măcar până în primăvara următoare.
Ultima modificare februarie 2, 2024 1:19 pm