Aurelian Temișan (49 de ani) a făcut recent o dezvăluire neașteptată legată de viața sa personală. Actorul a spus că s-a simțit atras de o altă femeie în timp ce se afla deja într-o relație.
„Da, este ispita aia căreia poți să îi cedezi sau nu. Dar ne întoarcem la priorități și la ceea ce ai lângă tine. De ce ai avea o femeie lângă tine la care ții, pe care o iubești, dacă tu ești precum țânțarul la bec. Cum se aprinde un bec, te-ai dus și tu. Sigur, m-am înfrânat”, a spus artistul în cadrul emisiunii ”Teo Show”, de la Kanal D.
Citeşte şi: Fata DJ-ului Silviu Andrei, accidentată din cauza unei jucării pe care o au din ce în ce mai mulți copii
Citeşte şi: Cum au reacționat părinții lui Nicole Cherry când au aflat că artista va deveni mamă
Citeşte şi: Ce frumoasă este fiica Andreei Berecleanu. Eva studiază în Londra
Citeşte şi: Designerul Stephan Pelger, despre ținutele pe care le creează cu dăruire: „Mă bucur să văd că talentul meu aduce multă energie bună celor din jur”
Temișan a adăugat că femeia care l-a fermecat era de o frumusețe răpitoare.
„Era o ființă splendidă, cum sunteți toate, care își și dorea să iasă în evidență pentru că se afișa cu o nonșalanță și cu o agresivitate, așa își afișa prezența. Evident că m-a atras, era atracția oricărui ochi masculin, dar aveam lângă mine… De ce să dau o zână pe altă zână?”, a mai susținut cântărețul, citat de libertatea.ro.
Artistul Aurelian Temișan și Monica Davidescu sunt căsătoriți de 15 ani
Aurelian Temișan și actrița Monica Davidescu (48 de ani) sunt împreună de mai bine de 26 de ani. Cei doi s-au logodit în vara anului 2000 și și-au legat destinele, în mod oficial, în iunie 2006. Pe 7 noiembrie 2010, a venit pe lume fetița lor, Dora Maria. Pe data de 3 iunie 2021, chiar când Aurelian Temișan a împlinit vârsta de 49 de ani, perechea a aniversat 21 de ani de la logodnă și 15 de mariaj.
„Sunt fericit să văd cum amintirile formează scutul de susținere și de propulsie pentru anii ce vor să vină. Viață, stai în viață!”, scria atunci actorul pe contul său de Instagram, în dreptul câtorva fotografii de la nunta cu soția sa.
Foto – Facebook
Ultima modificare iunie 17, 2021 11:46 pm