Născută pe 4 mai 1929, în Belgia, Audrey Hepburn a fost fiica unui bancher englez şi a unei baronese olandeze. Frumuseţea ei plină o eleganţă rafinată s-a datorat atât sângelui ei aristocratic,
cât şi educaţiei primită în cele mai bune şcoli particulare. Când Hitler a ocupat Olanda, micuţa Audrey şi mama ei au avut de îndurat o perioadă cumplită, cu foamete şi depresii. Abia după sfârşitul războiului Audrey s-a întors la Londra la o şcoală de balet şi şi-a început cariera de modelling.
În 1948 a fost invitată să joace în primul ei film, însă abia peste 5 ani avea să-şi încerce norocul peste Ocean. Audrey a cucerit America şi a câştigat Oscarul în 1953 pentru rolul din „Vacanţă la Roma”. A mai avut roluri remarcabile în „Sabrina”, „Wait Until Dark”, „Breakfast at Tiffanys” sau „My Fair Lady”.
A fost căsătorită cu actorul Mel Ferrer din 54 până în 68 şi apoi cu un doctor din 69 până în 82, cu fiecare dintre ei a avut câte un copil. Şi-a dedicat sfârşitul vieţii acţiunilor de caritate pentru copiii din Africa şi America Latină. A murit pe 20 ianuarie 1993, în Elveţia.
Din înţelepciunea ei: „Aminteşte-ţi, când ai nevoie de o mână de ajutor, că aceasta se găseşte în continuarea braţului tău! Pe măsură ce te maturizezi, aminteşte-ţi că mai ai o mână: prima este ca să te ajuţi pe tine însuţi, a două ca să îi ajuţi pe ceilalţi.”