Ashton Kutcher este cunoscut în întreaga lume, însă puțini sunt cei care știu că actorul în vârstă de 39 de ani are un frate geamăn, pe nume Michael, care suferă de grave probleme de sănătate. S-a născut cu parilizie cerebrală, iar în copilărie a fost nevoit să își facă și un transplant de inimă.
Citește și – Ashton Kutcher, discurs emoționant în Senatul american despre traficul de copii
Suferințele prin care trece l-au îndemnat pe Michael să aleagă o carieră în politică și în sprijinirea unor organizații non-guvernamentale, cu scopul de a ajuta persoanele aflate în dificultate.
Invitat la centrul Ron Pearson, din Iowa, Ashton Kutcher a ținut un discurs impresionant despre fratele lui geamăn:
„M-am născut frate geamăn și din momentul în care am venit pe această lume a trebuit să împart lucrurile cu cineva. Am împărțit fiecare zi de naștere, fiecare Crăciun, propriul dormitor, hainele, am împărțit tot ce am avut pe lumea asta și nu am știut cum este să fie altfel.
L-am avut întotdeauna pe fratele meu cu mine.
Fratele meu s-a născut cu paralizie cerebrală și m-a învățat că să iubesc oamenii nu este o alegere și că oamenii nu sunt creați chiar egal. Pe măsură ce-am crescut, o perioadă îndelungată m-am simțit prost din cauza diferențelor dintre noi.
Dar fratele meu m-a mai învățat că el are calități pe care eu nu le am. Calități extraordinare pe care eu nu le am și, de fiecare dată când îmi era milă de el îl desconsideram, de fapt. El m-a învățat acest lucru”.
Pe lângă Michael, Ashton Kutcher mai are și o soră, Tausha, care este tot actriță.
Citește și – Cele mai scumpe fotografii ale vedetelor internaţionale
Foto – Hepta