Antonia și Alex Velea sunt unul dintre cele mai frumoase, iubite și apreciate cupluri din showbizz-ul autohton. Cei doi au împreună doi băieți, pe Akim, în vârstă de 2 ani jumătate ani, și pe Dominic, de 4 ani, însă nu exclud ideea de a deveni părinți din nou.
Antonia, care în curând va împlini 30 de ani, trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Alex Velea, chiar dacă în acte este încă soția lui Vecenzo Castellano. Această situație este doar urmarea întârzierii procesului de divorț, însă pe cei doi îi mai leagă doar Maya, fetița acestora în vârstă de 8 ani.
Antonia se gândește să devină mămică pentru a patra oară, însă nu știe când va fi momentul: „Am fost recent în Italia. Am fost și cu Alex. Am fost la Maya, a crescut, e foarte frumoasă și talentată. Dansează și se uită pe Internet la tutoriale cu machiaj. M-a uimit. (…) Momentan nu mai vrem, dar pe viitor, cine știe. Nu am închis poarta de tot. Poate apare și al patrulea copil. Momentan suntem foarte fericiți așa.” – a spus Antonia, pentru Click.
Antonia a povestit, de asemenea, care este relația cu băiețeii săi și a mărturisit că ea este șeful în casă: „Îmi place foarte mult să stau acasă cu Alex și cu copiii, să ne uităm la filme. Dominic și Akim au crescut acum și se iubesc foarte mult. Bine, mai sunt și certuri. Eu sunt șeful în casă, ei cu mine știu de frică. Când fac câte o prostioară nu-i pedepsesc, doar ridic puțin vocea la ei, se sperie și se potolesc imediat”.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare martie 26, 2019 11:41 am