Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au renunțat, anul trecut, la rolurile de jurați ai emisiunii Chefi la cuțite. Atunci, Antena Group a decis să îi dea în judecată, intentându-le mai multe procese. Acum s-a aflat că în unul dintre aceste procese, grupul media îi cere despăgubiri în valoare de 100.000 de eurolui chef Scărlătescu.
Antena 1 îi cere despăgubiri de 100.000 de euro lui Cătălin Scărlătescu
Antena Group îi cere lui Cătălin Scărlătescu despăgubiri în valoare de 100.000 de euro pentru că a acceptat să facă reclamă unui produs fără a le cere acordul, încălcând astfel contractul pe care acesta îl avea la momentul respectiv cu grupul media.
Potrivit datelor din dosarul aflat pe rol la Tribunalul București, ce a fost analizat de HotNews, pe durata contractului avut cu Antena 1, Scărlătescu avea obligaţia să solicite acordul scris postuluipentru „realizarea de emisiuni tv, seriale, filme sau alte producţii tv sau la realizarea în orice modalitate de materiale Online cu terţi ce nu fac parte din trustul Antena Group”.
Clauza stabilită în contract cu titlu de despăgubiri, pentru fiecare încălcare a contractului a fost de 100.000 de euro.
Astfel, pe data de 31 octombrie, după ce a renunțat la colaborarea cu Antena 1, Cătălin Scărlătescu a fost notificat prin intermediul unui executor judecătoresc că trebuie să plătească în termen de 3 zile 100.000 de euro daune pentru încălcarea obligaţiei asumate în contract. Acesta a invocat „nulitatea clauzei contractuale”, iar Antena Group l-a dat în judecată pentru rea credință.
Tribunalul București a respins cererea ca chef Scărlătescu să nu apară la Masterchef
În urmă cu câteva săptămâni Pro TV anunța că Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu vor fi noii jurați ai emisiunii Masterchef. La scurt timp, Antena 1 a intentat un proces prin care încerca să blocheze contractele celor trei chefi cu postul de televiziune.
Astfel, Tribunalul a decis că această cerere este una „neîntemeiată” și a cerut Antenei Group să le plătească lui Cătălin Scălătescu și Pro TV cheltuieli de judecată în valoare de peste 5.000 de euro.
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SOCIETATEA PRO TV S.R.L., invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâtul SCĂRLĂTESCU CĂTĂLIN-ION a sumei de 17.764,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă reclamanta la plata către pârâta SOCIETATEA PRO TV S.R.L. a sumei de 11.844,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare”, se arată în soluția pe scurt a instanței de judecată.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.