În decembrie 2019, Anne Hathaway (37 de ani) a devenit mamă pentru a doua oară. Actrița și soțul ei, Adam Shulman (39 de ani), au aniversat anul acesta 8 ani de căsnicie.
Perechea are împreună doi fii, Jonathan și Jack, în vârstă de 4 ani și, respectiv, 11 luni. Recent, Anne a dezvăluit că ia în considerare să devină mamă pentru a treia oară, deși nu este 100% convinsă că o va face.
Anne Hathaway, mamă din nou? Ce spune despre un al treilea copil?
Vorbind cu actrița despre numele fiilor ei care încep cu litera „J”, prezentatorul Jimmy Kimmel a dezvăluit că și el și frații lui au nume care încep cu aceeași literă.
Vorbind despre un al treilea copil, actrița a adăugat: „Nu știu. Lumea în care trăim este înfricoșătoare. Uneori îmi zic: «Da, absolut [mai vreau un copil]», iar alteori lumea din jur mă sperie mult prea tare. Am doi copii sănătoși ceea ce este absolut minunat. Deci încă nu știu”.
Pe parcursul aceluiași interviu, întrebată de moderator dacă fiul ei cel mare știe cu ce se ocupă, Anne a mai dezvăluit:
„Știe că mami merge la muncă. Recent a fost nevoie să filmez un proiect și îl pregăteam pentru că urma să lipsesc o perioadă mai lungă de timp.
«Ok, mami va merge la muncă». S-a oprit, m-a privit profund în ochi și m-a întrebat: «Mami, vei lucra la bibliotecă?»”.
Întrebată de Jimmy de unde a concluzionat micuțul asta, actrița a mai spus: „Habar nu avem, dar am continuat în aceeași direcție. «Da, da. Mami va lucra la bibliotecă.» Așadar, el crede că sunt bibliotecară. O să știe asta o vreme.”