Anna Nicole Smith s-a născut pe 28 noiembrie 1967, cu numele Vickie Lynn Hogan. A fost model, actriţă şi vedetă de televiziune, un adevărat sex symbol al Americii. Părinţii ei s-au despărţit
…când ea avea mai puţin de doi ani.
A crescut alături de mamă şi o mătuşă în Texas. Mama ei a fost căsătorită de şase ori în total, iar Anna are fraţi si surori vitrege atât din partea mamei cât şi a tatălui. Anna a renunţat la şcoală şi a lucrat drept chelnăriţă la un restaurant din Mexia, Texas, unde l-a cunoscut pe Billy Smith, care era bucătar.
Cei doi s-au căsătorit în 85, când ea avea 17 ani, iar el 16. Un an mai târziu s-a născut fiul lor, Daniel. Peste încă un an, Anna s-a mutat cu băieţelul la Huston, despărţindu-se de Billy. A lucrat ca vânzătoare, chelnăriţa sau dansatoare exotică înainte de a poza pentru revista Playboy în 1992.
Celebritatea i-a crescut peste noapte, Anna fiind considerată „the next Marilyn Monroe”. A pozat ca model pentru mai multe mărci celebre de îmbrăcăminte. Cu un an înainte, în 1991 îl cunoscuse într-un strip club pe miliardarul J. Howard Marshall, cu 63 de ani mai în vîrstă ca ea, cu care a avut o relaţie şi, în cele din urmă s-a căsătorit, în iunie 94. Evident, toată lumea a criticat-o pentru că l-ar fi luat pentru bani. Anna a afirmat întotdeauna însă că l-a iubit şi că vârsta nu conta pentru ea. Oricum, Marshall a murit 13 luni mai târziu.
Anna Nicole a apărut şi în filme sau show-uri de televiziune, dar era mai cunoscută datorită scandalurilor în care a fost implicată: procesul pentru banii lui Marshall, naşterea fiicei sale Dannielynn, în septembrie 2006, moartea fiulei Daniel în urma unei supradoze şi, în cele din urmă propria ei moarte, în februarie 2007, cauzată se pare tot de o supradoză de medicamente.