Anghel Damian, regizorul serialului „Clanul”, de la Pro TV, a făcut primele declarații după ce s-a aflat că iubita lui, cântăreața Theo Rose, este însărcinată. Acesta a recunoscut că este copleșit, emoționat și așteaptă cu nerăbdare momentul în care va deveni tată.
Vestea sarcinii artistei Theo Rose a venit ca o surpriză pentru toată lumea. Cântăreața, în vârstă de 25 de ani, a confirmat în mediul online, pe Instagram, că ea și iubitul ei, actorul și regizorul Anghel Damian, vor deveni, anul viitor, părinți pentru prima oară.
Anghel Damian a făcut primele declarații după ce s-a aflat că va deveni tată
Vă pup de la filmări! E adevărat, o să avem un nepoțel… sau o nepoată. Când iese vreau să îl strigați nepoate, sau nepoată, depinde. Să fim sănătoși cu toții – a spus Theo, într-un InstaStory.
La foarte scurt timp după confirmarea publică a sarcinii, Anghel Damian a transmis și el un mesaj cu privire la rolul de tătic pe care urmează să-l aibă. Regizorul serialului ”Clanul”, de la Pro TV, a mărturisit că se simte copleșit de bucurie și de emoție știind că va deveni tată.
Este o perioadă din viața noastră în care suntem copleșiți de fericire și emoții. Vestea venirii unui copil este o bucurie inexprimabilă. Ne-am fi dorit să putem da noi vestea, să împărtășim bucuria noastră atunci când am fi simțit că trebuie făcut acest lucru.
Dar tot ce contează acum este că suntem bine și le mulțumim tuturor celor care ne-au transmis gânduri bune – a spus Anghel Damian, potrivit protv.ro.
Cum au aflat părinții lui Theo Rose că fiica lor cea mică este însărcinată
Părinții lui Theo Rose știau de vestea sarcinii de aproape două săptămâni. Acum pentru a aflat și restul lumii, mama artistei a declarat că este mai fericită ca nicicând că va deveni bunică și și-a făcut deja planuri să se pensioneze pentru a avea grijă de nepoțel/nepoțică.
Cum pot să comentez? Sar în sus. Sunt un om fericit, un părinte care asta așteaptă de la o vreme. Mă gândesc la pensionare acum că trebuie să stau cu bebelușul dacă vine. Să fie sănătoși! Și ce să zic, să ne bucure viața, că asta așteptă. Asta e împlinirea noastră – a precizat mama lui Theo Rose în emisiunea ”La Măruță”.
Mama artistei a povestit că a aflat marea veste în urmă cu aproape două săptămâni, când Theo și Anghel au mers în vizită la ei. Ea spune că Theo s-a gândit de mult să devină mamă, pentru că ea iubește foarte mult copiii.
Părinții lui Theo l-au primit pe Anghel Damian în familie cu mult drag și îl consider fiul lor. Regizorul a fost descris de mama lui Theo ca un ”băiat deștept, frumos, responsabil, cum rar vezi, cu totul și cu totul special”.
Citeşte şi: Care este numele real al lui Theo Rose. Ce scrie în buletinul juratei de la „Vocea României”
Citeşte şi: Theo Rose și-a văzut visul împlinit. Jurata de la „Vocea României” a bifat o nouă realizare: „Nimic nu e întâmplător”
Citeşte şi: Theo Rose a scăpat de complexele fizice cu ajutorul mamei ei: „E greu să duci o greutate ca aia”
Citeşte şi: Cine este și cu ce se ocupă sora artistei Theo Rose. Între ele este o diferență de vârstă de 11 ani
Tatăl lui Theo Rose a fost și el bucuros până peste cap de marea veste și a spus că va fi ”cel mai fericit bunic din lume”
Theo, cea mai mică fată a noastră, e cea care ne-a făcut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la țară, suntem mai conservatori.
Așa că nu ne-am fi dorit să aflăm de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a știut asta, și a preferat să ne anunțe printre primii. Nici nu vă puteți închipui ce bucurie ne-a făcut! – a declarat Ion Diaconu, tatăl artistei.
Foto – Facebook
Ultima modificare noiembrie 17, 2022 11:44 am