Actrița americană Angelina Jolie pare să fi trecut de tot peste divorțul de Brad Pitt, de care s-a separat în urmă cu doi ani. Se pare că vedeta de la Hollywood are un nou iubit. Nu este o persoană publică, ci un om de afaceri francez care intenționează să o ia cu el la Paris.
Ian Halperin, biograful lui Jolie, susține că actrița vrea să îi ia cu ea pe cei șase copii pe care îi are cu Pitt, însă are nevoie de acordul acestuia sau trebuie să obțină custodia totală asupra copiilor.
„Singura soluție pentru Angie, dacă vreaă să se mute în Europa, este să obțină custodia completă a copiilor sau consimțământul lui Brad. Dar nu îl văd acceptând să zboare câte 6-10 ore cu avionul de fiecare dată când vrea să își vadă copiii”, a declarat Halperin pentru Public.fr.
La începutul lunii august, Jolie a cerut în instanţă ca decizia de divorţ să fie pronunţată până la sfârşitul acestui an. În documentele depuse în instanţă se indică faptul că Pitt „nu a plătit o pensie alimentară semnificativă de la separarea lor” şi că, deşi au fost făcute nişte aranjamente financiare neoficiale, plăţile nu au fost efectuate „regulat”.
La rândul său, avocatul lui Brad Pitt a depus o serie de documente în instanţă, spunând că, prin afirmaţiile sale, Angelina Jolie „încearcă să manipuleze presa”.
Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit în august 2014, după o relaţie de aproape zece ani, şi s-au separat în septembrie 2016. În cererea sa de divorţ, Jolie a cerut custodia celor şase copii ai lor, trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.