Actriţa americană Angelina Jolie va juca în lungmetrajul „Wanted 2„, în regia lui Timur Bekmambetov, deşi personajul ei a murit la finele primei părţi a filmului, informează Allocine.fr.
După succesul înregistrat de filmul „Wanted”, regizorul Timur Bekmambetov a decis să realizeze o continuare a lungmetrajului. Astfel, filmările pentru „Wanted 2 ” vor avea loc în toamnă, în Statele Unite, India şi Rusia, celebra Angelina Jolie fiind şi de data aceasta capul de afiş al filmului de acţiune.
Cu un buget de 150 de milioane de dolari, un adevărat record pentru cinematografia rusă, filmul „Wanted 2” pare să conţină toate ingredientele necesare pentru a depăşi succesul primul film din serie, care a avut încasări de 341,8 milioane de dolari.
Imagine: Northfoto.com