Joi, 25 februarie 2021, fiul lui Andrei Ștefănescu și al fostei lui soții, Antonia, a împlinit 4 ani. Cu ocazia aniversării micuțului, perechea s-a reunit. Imagini cu Andrei, Antonia și fiul lor Ayan găsiți în GALERIA FOTO de mai jos!
Andrei Ștefănescu și Antonia, fosta soție, din nou împreună cu ocazia aniversării fiului lor
„Laaa mulți ani, sufletul meu! ♥️ Îmi ești binecuvântare, alinare, fericire, liniște și iubire și… nebunie, îmi ești TOT! «Nu vreau și nu pot să trăiesc fără tine…». Mi-a dat Dumnezeu darul de a auzi aceste cuvinte în fiecare zi din gurița lui! ♥️♥️♥️ Te iubesc!!! #4ani”, a scris Antonia pe Instagram.
La Insta Story, solistul a publicat mai multe videoclipuri în care el și Antonia îi cântă lui Ayan „La mulți ani!”. Andrei și Antonia au format un cuplu timp de 7 ani. „Ne-am întâlnit prin intermediul unor prieteni, care ne-au făcut cunoștință și ne-am plăcut reciproc de la început.
Ea mă știa, îmi cunoștea piesele și am început să ieșim împreună”, spunea solistul în trecut. Cununia lor civilă a avut loc în Sinaia. Prezentatorul TV a declarat că a vrut ca nunta lor să fie un „secret total”.
Andrei Ștefănescu: „Să nu vă mire că vom petrece mult timp împreună”
Artistul a fost cel care s-a mutat. „Antonia și Ayan locuiesc în continuare în casa noastră. Îi vizitez aproape zilnic și ne petrecem timpul împreună. Puiul este bine și fericit și ne asigurăm zi de zi ca această schimbare să nu îl afecteze.
Am ales să facem această tranziție departe de ochii și părerile celor din jurul nostru, pentru binele și liniștea atât a noastră, cât și a lui Ayan. Știm că această decizie va uimi pe toată lumea care ne îndrăgește și care ne-a fost alături de-a lungul anilor.
Amândoi suntem bine și ne înțelegem foarte frumos în ciuda despărțirii noastre. Lucrurile merg înainte la fel că până acum. Chiar dacă nu vom mai parcurge viitorul mână de mână, o vom face umăr lângă umăr pentru binele și fericirea lui Ayan.
Tocmai de aceea să nu vă mire că vom petrece mult timp împreună și că vom avea diferite activități împreună cu Ayan, familiile noastre și prietenii noștri. În viețile noastre se așterne liniștea, de aceea vă rugăm să respectați discreția cu care am parcurs lunile acestea.
Tot ce am avut de declarat atât eu, cât și Antonia se află în aceste rânduri. Vă mulțumim!”, este mesajul postat de artist după despărțire.
Foto: Instagram
Ultima modificare aprilie 5, 2021 1:34 pm