„Din punct de vedere emoțional, la un moment dat, am trecut prin niște chestii sinusoidale acolo grozave. Am avut căderi emoționale foarte grave. Chiar avusesem un joc, la toată lumea povestesc chestia asta, pentru că așa a fost pentru mine, e într-o tentă mai tristă. Am avut un joc de recompense, eram și nominalizat cu riscul de a pleca acasă și trebuia să vorbim cu părinții noștri și ei ne trimiteau ceva de mâncare, cu gustul de acasă.
Eram eu, Ștefania, Carmen și Bianca, și, la un moment dat, domnul Dan, pentru că e un om deosebit, ne-a arărat o poză cu părinții noștri, la mine a fost cu maică-mea. Și eu le știu foarte bine pozele părinților mei și maică-mea a făcut poza aia special pentru mine și mi-a arătat așa o inimă… Ăla a fost momentul în care, mai ales că eram în punctul ăla al competiției să plec acasă, am început să plâng, efectiv, ca o fetiță, dar grozav." a povestit Andrei Krișan.