Andrei Ciobanu s-a remarcat în reality-ul „Survivor România” ca unul dintre cei mai puternici concurenți din echipa Războinicilor și s-a dovedit un adversar de temut, acesta reușind să aducă puncte valoroase în tabăra lui.
Andrei Ciobanu, în vârstă de 29 de ani, este foarte hotărât să se impună că unul dintre liderii echipei albastre, fiind determinat să demonstreze că este Supraviețuitorul în acest show remarcabil. Înainte de a pleca în Republica Dominicană, războinicul a povestit momentele dramatice cu care s-a confruntat de-a lungul vieții, mărturisind că provine dintr-o familie modestă din care, însă, nu a lipsit dragostea.
Andrei Ciobanu povestește cu emoție că mama sa a fost cea care i-a transmis sensibilitatea și iubirea pentru artă, dar mai ales pentru muzică. Lovitură pe care a primit-o, în momentul în care și-a pierdut mama, după ce aceasta a dus o lupta dificilă cu o boală necruțătoare, a fost și cel mai greu moment din viața lui: „Mama a murit când aveam 23 de ani. A fost cel mai greu moment din viața mea. Acum, de fiecare dată când mi se întâmplă ceva, sau am o greutate în viață, îmi amintesc de mama și totul pare mai ușor de rezolvat. Avea 50 de ani și s-a luptat cu o boală necruțătoare, cancerul. Era foarte sensibilă, nu a vrut să lupte și m-am obișnuit greu cu ideea pierderii”, – povestea cu emoție Andrei Ciobanu.
Provenind dintr-o familie cu credință în Dumnezeu, Războinicul a învățat din copilărie să aprecieze tot ceea ce primește în viață. Își amintește cu plăcere de vacanțele petrecute alături de părinți și de sora lui mai mare, dar și de momentele unice din sânul familiei: „Duminica ne adunam toți la bunicii mei materni. Era o tradiție, suntem o familie credincioasă, unchiul meu este preot și, în fiecare duminică, obișnuiam să mergem la biserică și apoi la masă. Era plină casa, erau momente unice„, rememora Andrei Ciobanu.
Legat de ființa cea mai dragă, mama, războinicul are și cele mai multe regrete, dar și cele mai frumoase amintiri: „Era o gospodină desăvârșită, făcea niște prăjituri extraordinare, mi-a pregătit mereu pachețel la școală. A avut foarte multă grijă de noi și mi-aș fi dorit să se bucure și copiii mei de prezența ei. Este dureros să știu că nu-și vor cunoaște bunica, nu le va face prăjituri, nu îi va răsfața”.