Andreea Marin este în doliu. „A devenit înger”

.

Andreea Marin (46 de ani) a publicat recent în mediul online un mesaj în onoarea unui tânăr regizor pe care l-a cunoscut și care s-a stins din viață în urma unui accident rutier petrecut în București.

Andreea Marin este în doliu. „A devenit înger”

„Din păcate, cu adâncă tristețe scriu că acest tânăr regizor atât de talentat, pozitiv și dedicat a devenit înger, la 34 de ani, în urma unui accident… Povestea lui e o lecție de viață și merită să îi dedicați timpul vostru, am postat emisiunea cu el pe Facebook și îmi voi aminti mereu cu sufletul plin de această întâlnire si de pilda sa… Dumnezeu să te aibă în pază, suflet minunat…”, a scris jurnalista pe Facebook și Instagram.

Andrei Thutat Ungur a murit pe 12 decembrie 2021, după ce mașina în care se afla a căzut în râul Dâmbovița, în zona Podului Ciurel din București. Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București au încercat să îl resusciteze timp de 45 de minute. Apoi a fost transportat la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viața.

Student la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), Andrei Thutat Ungur își dorea foarte mult să fie regizor de film. Lucra ca programator pentru a reuși să-și întrețină mama bolnavă și, înainte de a se stinge din viață, lucra de asemenea la un documentar.

„Andrei Lucian Ungur a fost un tânăr care a luptat pentru viața lui, care a încercat să își îndeplinească visele, care își dorea o familie, un copil. Student cu bursă de merit (media 9,40) în anul II la Universitatea Națională de Teatru și Film „I.L. Caragiale”, Facultatea de Film, secția Regie de film și TV, Andrei și-a dorit să regizeze filme.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Andreea Marin, despre a doua sarcină: „Lucrurile se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple”

Fiica Andreei Marin, Violeta, apariție rară la televizor: „Sunt foarte mândră de mama”

Andreea Marin, despre divorțurile sale: „Am dat și greș, n-am ales bine”

În același timp, lucra și ca programator pentru a-și putea întreține mama bolnavă. Andrei lucra la un documentar pe care îl avea de realizat pentru sesiunea de iarnă. A fost ultimul lui drum pentru regizarea unui film pe care nu îl vă mai termina niciodată”, spun cei care l-au cunoscut, potrivit Gândul.

Și mama Andreei Marin s-a stins din viață în urma unui accident rutier

Violeta Marin s-a stins din viață în brațele primei sale fiice, Andreea, când aceasta din urmă avea doar 9 ani, în urma unui accident rutier. Vedeta de televiziune se afla și ea în mașină în momentul impactului cu un autobuz.

„Tata a fost aruncat din mașină. Lovitura a fost pe partea mea și a mamei. Mama a sărit ca să ne apere pe noi (n.red.: pe ea și pe sora ei mai mică, Cristina), iar eu eram cu jumătate de corp în mașina noastră, cu jumătate de corp în autobuzul care a intrat în noi. Nu mi s-a întâmplat vreo ruptură, vreo fractură, însă mama a fost rău. Nu mai putea să rostească niciun cuvânt. O coastă care s-a rupt i-a străpuns inima”, a povestit Andreea Marin în cadrul unei emisiuni TV.

Mama prezentatoarei TV s-a stins din viață în 1984, la vârsta de doar 35 de ani. În mașină se afla și sora mai mică a Andreei, Cristina, atunci în vârstă de 4 ani. „S-a stins în brațele mele, până să ajungem la spital. Atunci am înțeles că trebuie să fiu mamă pentru sora mea. Asta m-a ajutat, de-atunci încoace, să construiesc, să nu ascult vorbele din jur”, mai povestea Andreea Marin în trecut.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton