Andreea Marin – din mijlocul convoaielor umanitare, pe coperta revistei Unica de mai

Unica de mai este în primul rând despre a fi mai bun cu tine și cu cei din jur, despre empatie și solidaritate. Numai așa putem depăși mai ușor momentele dificile, fie că vorbim despre pandemie sau provocări personale. Iar asta a demonstrat-o din plin Andreea Marin, vedeta de pe coperta revistei Unica de mai.

Andreea e ca o forță a naturii, când își propune. De data asta a reușit să mute munții din loc, fără ajutor, dacă luăm în seamă că a pornit de la zero patru convoaie umanitare cu donații în valoare de 800 de mii de euro pentru cei vulnerabili în fața virusului.
Andreea a decis să pună pe locul doi viața personală pe moment și lucrează neîncetat de câteva săptămâni să-i ajute pe cei care ar fi trebuit să aibă mai cu seamă ajutorul statului.

Dacă ar fi să numim o superputere a Andreei Marin, de când o cunoaștem, aceea ar fi calitatea ei nemaipomenită de a-i organiza pe oameni și a-i îndruma să facă bine, să dăruiască, să nu rămână indiferenți. Nu îi este ușor nici de data asta, când s-a implicat prin intermediul fundației umanitare „Prețuiește Viața“, pe care a creat-o în urmă cu 12 ani, din dorința de a ajuta la crearea unei lumi mai bune pentru fetița sa, Violeta, să adune bunuri și donații în bani de la companii și persoane, pe care le-a contactat personal, pentru a le pune la dispoziția celor rămași fără resurse, celor care probabil nu ar supraviețui fără acest ajutor. Am stat de vorbă cu Andreea la fel de emoționată și înaintea organizării celui de-al patrulea convoi umanitar și am aflat care sunt lecțiile, în opinia ei, o femeie care nu se dă în lături de la a spune adevărul, cu ce ar trebui să rămânem odată ce toată povestea aceasta neașteptată se va fi terminat.

Andreea, cum curg zilele tale de când coordonezi convoaiele umanitare ale Fundației „Prețuiește Viața“?
În zori sunt în picioare și până pe la ora 2-3 noaptea sunt la datorie, efectiv fără pauză, îmi mai gătesc fetița mea sau Adrian câte ceva și îmi aduc pe birou, eu trecând dintr-un telefon în altul, dintr-un e-mail sau contract în altul, dintr-o transmisiune live într-o filmare dedicată Campaniei „Prețuiește Viața“, asta când nu sunt plecată să coordonez convoaiele umanitare. Nu e ușor, apuc să mănânc doar o dată pe zi, de obicei spre seară, pentru că pur și simplu nu am pauză, de aceea am și slăbit în aceste săptămâni, reușind performanța să pierd în greutate stând mai mult pe scaun, la birou. Prea puțin fac mișcare, e incomparabil ce se întâmplă acum cu felul în care îmi echilibram viața înainte de criză. Și nu credeam că o să muncesc de trei ori mai mult și într-un ritm nebun acum, că sunt voluntar și nu am nimic de câștigat în afară de hrană pentru suflet, față de munca oricum alertă dinainte de asta, când îmi și câștigam traiul. De luna viitoare trebuie să pun din nou balanța în echilibru, acum doar donez și cheltui
fără să câștig, e frumos pentru suflet, dar nu e realist pe termen lung. Acum însă e luna în care am ales să donez timpul meu, efort, pricepere și bani, să pun umărul cât de mult îmi stă mie în putere. Simt să fac asta, îmi umple inima această solidaritate pe care am reușit să o trezesc în atâția oameni frumoși și știu că doar împreună căpătăm putere. Trebuie să trecem cu bine de această lecție de viață. Nu există nu se poate!

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Cum ai început să organizezi convoaiele, să afli de ce anume e nevoie și unde e nevoie? Ce surse ai avut?
Cum eu am o minte și o structură logice, sunt informatician la bază, chiar dacă în viața de după facultate am ajuns să fac dintr-o întâmplare altceva, am pornit de la punctul care credeam eu că trebuie să fie începutul oricărei inițiative a societății civile într-o situație delicată cum e pandemia de COVID-19, tipică prin complicațiile date de acest virus invizibil și greu de controlat. Așa că am scris autorităților și am cerut răspunsuri clare la două întrebări de bază: care sunt nevoile unde noi am putea pune umărul, cu specificații clare, căci nu putem noi ști ce tip de device medical e bun, de exemplu, să economisim timp și să evităm posibile greșeli, dacă avem informația de la sursa corectă, iar apoi care sunt procedurile de a dona corect acceptate de autoritățile cărora le ceream să ne coordoneze, căci nu poți să te duci pur și simplu cu donația la ușa unui spital, atât timp cât există pericolul ca pachetul donat să fie și purtător de virus. Nu am primit răspunsurile nici astăzi, deși orice plan de lucru de la aceste întrebări pornește, așa că am decis să nu mai aștept, m-am apucat de treabă, bineînțeles descoperind pas cu pas lucruri pe care le-am fi putut cu toții ști de la autorități de la început. M-am lămurit. Trebuie să ne bazăm în mare măsură pe noi înșine. Asta e lecția pe care am învățat-o cu această ocazie. După aceea, în timp, am descoperit în sistem și oameni buni, de bază, care însă sunt de multe ori încurcați de birocrație, rea-voință sau, pur și simplu, ignoranță și neștiință. Am și o vorbă: avem ce votăm și avem ce donăm.

Cum decizi unde să trimiți, unde sunt nevoile cele mai mari?
În primul rând, știrile fac rapid înconjurul țării și caut să fiu cât mai bine informată. Apoi am primit atât de multe mesaje, unele dureroase, de la atâtea spitale din țară, încât sunt copleșită, încercăm tot ce ne stă în putere, deși e clar că doar Fundația „Prețuiește Viața“ nu poate rezolva problemele întregii țări. Nici nu e rolul ei, ci doar dorința mea, de a face cât de mult putem. Muncim fără a ține ochii pe ceas, capacitând orice resursă, orice om cu inima mare să ni se alăture. Până acum am reușit să ajungem cu convoaiele umanitare „Prețuiește Viața“ în 15 orașe ale țării și în 15 spitale din toate zonele, continuăm, am depășit deja 800 000 de euro ca valoare a donațiilor adunate, în produse necesare, în bani, în materiale de protecție pentru personalul medical. Ne-am îndreptat atenția în egală măsură și asupra celor vulnerabili, fie că e vorba despre vârstnici, persoane fără adăpost, oameni aflați în izolare sau în carantină, în centre sociale, nevoiași etc.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Citește și Cum ne ajută faptele bune în vremea coronavirusului

Ce nevoi mari ai depistat că există în momentul de față?
Sunt oameni care pur și simplu nu mai au resurse pentru nevoile de bază. Nu mai au servicii, nu mai au ce mânca, cum să acopere nevoile familiei, cu ce să cumpere medicamente, sunt situații disperate uneori. Apoi e nevoia uriașă de protecție a personalului medical, care de multe ori se luptă cu mâinile goale, cum se spune, cu acest virus perfid. Mai există nevoia de a coagula forțe care altfel nu se alătură la nevoie – eu am capacitatea de a organiza grupuri de oameni, de a-i convinge să vadă puterea solidarității lor.

Ai primit și cereri speciale, după ce s-a aflat că te implici, din partea anumitor spitale/persoane?
Fiecare cerere în sine este specială, prin necazul fiecăruia corelat cu situația de viață prin care trece. De exemplu, oameni singuri care sunt în izolare și cărora nu are cine să le bată la ușă să le aducă o pâine. Un medicament. Orice altceva. Nici măcar cu bani. Cine îi ajută? Cum să reziste în izolare dacă la un moment dat resursele li se termină? Trebuie sprijiniți. Noi nu avem capacitatea de a bate la ușa lor, dar lucrăm cu primăriile care pot face asta, prin direcțiile de asistență socială.

Miniștrii cărora li te-ai adresat nu ți-au fost de ajutor. De ce crezi că nu te-au sprijinit?
Cred că întrebarea e retorică. Unul dintre ei și-a dat demisia între timp, de prea multă… competență, probabil. Nu îmi place să fiu dură, dar nu am de ce să mă feresc să spun ce gândesc. Pe mine politica nu mă interesează, mă feresc de ea, cum se spune, „ca dracu’ de tămâie“. Eu vreau să văd în cei puși acolo să ne conducă oameni care sunt și buni gospodari, care știu să managerieze logic o situație chiar inedită ca asta, nu mă interesează abilitatea lor de a învârti cuvintele astfel încât să ne distragă atenția de la esența problemei. În orice caz, cu mine nu pot reuși. Sunt un om rațional, chiar dacă am și o latură sensibilă, romantică adeseori.

Cum a fost ziua ta astăzi?
Fiecare zi e o cursă contra cronometru, mai ales că peste două zile avem cel de-al patrulea convoi umanitar, totul vine la pachet cu mari emoții. A face un convoi înseamnă: a da sute de telefoane, a convinge sponsori că merită să ți se alăture, să doneze, să se organizeze sub coordonarea ta, să depindă de toți cei din grupul astfel creat, deci solidaritate cu oameni pe care abia îi cunoști, să aloce resurse de transport, angajați care să ducă tirurile cu donații în alte colțuri de țară, apoi fiecare convoi înseamnă multe contracte, procese-verbale, avize, certificate de conformitate, achiziții în materiale medicale pe care le facem după zeci de căutări de furnizori, comparații de prețuri, negocieri, din nou contracte și actele aferente, apoi deplasări, filmări, pentru că eu vreau să fie totul clar, transparent, apoi creare zilnică de postări, poze, filme, texte, informații verificate care iau timp, pentru mine înseamnă și transmisiuni live la televiziuni, și interviuri în presa scrisă, și multe altele… Și uite-așa, dintr-o suflare, v-am spus cea mai lungă frază pe care am formulat-o probabil vreodată. Pare ușor privind lucrurile din afara campaniei, de aceea unii oameni nici nu apreciază, stau doar pe margine și comentează, căci e ușor să fii comentatorul de pe canapea. Mai greu e să pui umărul zi de zi, fără pauză de weekend, săptămâni la rând, fără a mai avea timp de vreo muncă făcută să-ți aducă un venit… Prea puțini se gândesc profund la culise însă. Dar eu am credința că există Dumnezeu acolo, sus, care le vede și le înțelege pe toate. Și e de ajuns.

Ce surse îți sunt de folos acum?
Sursele sunt clare: oamenii și necazurile sau nevoile lor, spitalele, știrile credibile verificate. Și intuiția mea, pe care mă bazez dintotdeauna.

Care este frica pe care o resimți tu cel mai acut în momentul ăsta?
Inconștiența unor oameni este de multe ori strâns legată de ceea ce trăim. De asta mi-e teamă, de ce ne așternem. Cum îți așterni, așa dormi, spune o vorbă veche.