Andreea Mantea, suspectă de cancer ovarian

.

Andreea Mantea se poate declara fericită și împlinită din toate punctele de vedere. Prezentatoarea emisiunii „Puterea dragostei” este mama unui băiețel minunat, are o carieră de succes și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de un bărbat pe care preferă să-l țină, deocamdată, secret.

Andreea Mantea, în vârstă de 32, a trecut și prin perioade mai puțin favorabile, ba chiar a fost la un pas de a nu putea deveni niciodată mamă. Puțini știu că frumoasa brunetă s-a confruntat în trecut cu un diagnostic cumplit care îi putea schimba întreaga viață. Înainte de a-i da naștere băiețelului său, David, în vârstă de aproape 4 ani, Andreea Mantea a fost suspectă de cancer ovarian. Vedeta era programată la operație, însă, conform declarației sale, s-a întâmplat o minune: „S-a întâmplat, la un moment dat, în anumite relaţii, să ne dorim un copil. Nu ştiam dacă rămânem sau nu împreună, ideea e că ne doream, dar nu se întâmplă. Nu am dat atenţie la început, după care, încet, încet, lucrurile astea au început să încolţească şi să mă gândesc doar la treaba asta. M-am trezit cu o problema destul de urâtă, vorbesc acum de momentul în care eu eram suspectă de cancer ovarian şi urma să îmi scot unul din ovare. Era un cancer foarte agresiv şi creştea foarte repede.

Am fost la pământ. Eram conştientă că nu voi mai face copii niciodată, mai ales că îmi doream foarte mult. M-am programat la operaţie pentru ziua de vineri. Miercuri am fost undeva şi m-am rugat şi i-am spus lui Dumnezeu că dacă nu mi-e dat în viaţă asta să am un copil, eu nu am de ce să mai stau. Două zile mai târziu când am ajuns la spital pentru operaţie, chistul dispăruse. Se speriase şi medicul. Apoi am început să urmez un tratament care omora orice lucru care se aşeza acolo, un chist sau chiar o sarcina. De asta am fost cu atât mai surprinsă în momentul în care am aflat că am rămas însărcinată, – a declarat Andreea Mantea în urmă cu mai mult timp.

Andreea Mantea a trăit o scurtă, dar intensă, poveste de dragoste alături de luptătorul de MMA, Cristian Mitrea, pe care l-a cunoscut în timpul participării sale la emisiunea Burlăcița de la Antena 1. David este rodul iubirii lor și, cu toate că relația nu a funcționat, aceștia au decis să rămână în relații bune de dragul micuțului.

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare februarie 21, 2019 1:56 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale