Ai avut o perioadă mai agitată, trecută prin filtrul media şi al publicului. Acum simţi că eşti liniştită? A fost vorba doar despre o zi foarte tensionată, o furtună care nu a durat decât foarte puţin (n.r.: relaţia Andreei cu Ştefan a fost la un pas de a se termina). Dar acum, da, sunt liniştită.
Audienţa emisiunii „WOWbiz” e tot mai promiţătoare. Ce surprize pregătiţi tu şi Mădălin?
Sunt foarte bucuroasă că publicul ne apreciază tot mai mult şi că „WOWbiz” a devenit liderul emisiunilor de noapte. Ne străduim să le oferim oamenilor zi de zi cele mai tari exclusivităţi, subiecte care să ţină primele pagini ale ziarelor. În permanenţă le facem surprize telespectatorilor noştri, astfel reuşim să îi ţinem alături de noi în fiecare seară. Recent s-a alăturat echipei şi Iulia Albu, care analizează ţinutele vedetelor. Judecând dupa reacţiile publicului, era aşteptată o asemenea rubrică dedicată modei.
Care a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l faci pentru a te ridica profesional?
Cel mai greu a fost să mă obişnuiesc cu ideea că, deseori, presa deformează adevărul. În timp, însă, am realizat că asta face parte din profesia mea şi m-am ”imunizat”.
Părinţii tăi sunt deranjaţi, uneori, că apari în presă sau se mândresc cu asta?
Ei sunt întotdeauna mândri de mine şi de ce am realizat până acum, iar apariţiile în presă fac parte din profesia mea.
Reprezinţi un model pentru multe domnişoare. Cum îţi întreţii silueta şi forma fizică?
Din fericire am un metabolism care mă ajută. Mănânc ce-mi place, uneori chiar fac excese şi nu sunt abonata sălilor de sport. Din când în când merg la un salon de întreţinere corporală, pentru masaj.
Deci nu eşti adepta dietelor?
O singură dată am fost nevoită să urmez un regim foarte strict, după operaţia de apendicită, dar era o recomandare medicală. Diete de slăbire nu am ţinut niciodată şi nu aş putea să îmi pun pofta în cui de teamă să nu mă îngraş. Sunt o gurmandă!
Îţi place să găteşti?
Da, chiar îmi place să fac asta. Meniul este foarte variat, de la mâncăruri tradiţionale la cele internaţionale. Le pregătesc celor dragi în funcţie de starea pe care o am. Dacă sunt grăbită fac o omletă de te lingi pe degete, iar dacă sunt relaxată şi am timp prepar reţete mai elaborate ca sarmale.
Imaginea ta ca persoană publică a devenit tot mai vizibilă. E cum ţi-ai dorit?
Totul a decurs firesc în privinţa carierei mele. Am fost muncitoare, am învăţat de la profesioniştii din jurul meu şi am ştiut să profit de şansă.
Mama şi sora ta sunt prietenele tale cele mai bune?
Sunt apropiată de mama şi de sora mea. Ne sfătuim şi ne povestim întâmplările de peste zi, cum este firesc într-o familie.
Bărbatul ideal pentru tine cum trebuie să fie?
Pentru mine, bărbatul ideal e calm, tandru, optimist, sincer, surprinzător, învăluitor şi… are o voce care îţi merge la suflet!
Crezi în căsătorie?
Cred în iubirea dintre doi oameni, iar căsătoria încununează sentimentele şi le consfinţeşte.
Îţi doreşti să ai şi copii? Fetiţă, băiat, gemeni?
Da, la un moment dat îmi doresc să am copii, cred că viaţa nu este împlinită fără ei. Băiat, fată, gemeni… copii să fie!
De câte compromisuri e nevoie pentru a atinge fericirea?
Nu ai nevoie de niciun compromis. Depinde şi ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi. Pentru unii „cântăreşte” în bani, necesită compromisuri şi are un gust amar. În ce mă priveşte, fericirea înseamnă căldura şi dragostea celor dragi, un loc de muncă unde să mă simt ca acasă nu ca la serviciu şi bucuriile simple de peste zi.