Andreea Mantea, luată prin surprindere: „Posibilitățile erau foarte mici”

.

După întoarcerea din Turcia, unde găzduia emisiunea Puterea Dragostei, Andreea Mantea a lansat un nou proiect TV, emisiunea Trăiri alături de Andreea Mantea. Cel mai recent episod al show-ului a fost unul emoționant.

Andreea Mantea, luată prin surprindere: „Posibilitățile erau foarte mici”

Aflată la munte alături de una dintre cele mai bune prietene, Andreea a primit o veste surprinzătoare. După o perioadă extrem de grea în care s-a luptat cu cancerul, prietena ei Amalia a învins boala.

Imediat apoi, Amalia a aflat că este însărcinată. Emoționată și cu ochii în lacrimi, Amalia i-a dezvăluit vestea prezentatoarei TV. „Mai trebuie să-ți spun ceva … O să avem un nepoțel. Pune mâna pe burtică”, i-a spus Amalia.

„Mă minți. Am crezut că te-ai îngrășat …”, a reacționat Andreea Mantea surprinsă. „Posibilitățile erau foarte mici, aproape de zero.” Amalia se temea că, după tratamentul dur împotriva cancerului, nu o să mai poată rămâne din nou însărcinată.

Amalia: „După un astfel de tratament este foarte greu să rămâi însărcinată”

„Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. Posibilitățile erau foarte mici, aproape de zero. După un astfel de tratament este foarte greu să rămâi însărcinată. Avem 10 săptămâni și 2 zile. Sunt foarte fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru șansa pe care mi-a dat-o.

Tu știi când i-am zis eu lui iubi? După o lună de când am aflat, pentru că și el își dorea super super mult și ne-am chinuit puțin și am așteptat un moment frumos ca să-i spun. Chiar în seara de Crăciun. I-am pus sub brad ecografia și el a fost șocat. Am stat o lună de zile așa, mi-era rău, pofte…”, a mai declarat Amalia, potrivit WOWbiz.

Andreea Mantea este la rândul ei mama unui fiu, David (5 ani), alături de fostul iubit, luptătorul Cristian Mitrea. Într-un interviu recent, prezentatoarea a dezvăluit că, la un moment dat, cel mai mare vis al ei era să aibă o familie mare.

În prezent, Andreea formează un cuplu cu un bărbat a cărui identitate nu-și dorește să o facă publică. „La un moment dat, să am o familie numeroasă a fost singurul meu vis!

Însă, odată cu trecerea anilor, a intervenit mâna sorții, fiecare om are viața scrisă diferit. Am ajuns la concluzia că este pur și simplu cum vrea Dumnezeu”, spunea Andreea în septembrie 2020, pentru Click!.

Foto: Instagram

Citește și:

Andreea Mantea a răspândit zvonuri despre Ilinca Vandici la Kanal D

Ion Dichiseanu, în stare gravă la spital. Actorul se află internat la terapie intensivă

Actorii Simon Baker și Rebecca Rigg s-au separat după 29 de ani de relație

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale