Andreea Mantea vopsește ouăle natural, de Paște, împreună cu fiul ei, David. Prezentatoarea Kanal D gătește și alte preparate tradiționale!
De Paște, Andreea Mantea vopsește ouăle natural, cu dres și petale colorate. O face împreună cu fiul ei, David, cu care are o multitudine de alte activități despre care ne-a vorbit recent, la evenimentul de lansarea a Kanal D2.
Andreea Mantea petrece Paștele în familie
Prezentatoarea tv a învățat, de dragul fiului, să înoate, să se joace Roblox, și chiar și fotbal. Își petrece tot timpul liber cu el, iar deseori îl ia și la emisiune, la filmări.
Andreea, ce înseamnă Kanal D pentru tine?
Mulți ani din viața mea, înseamnă, știi când petreci atât de mulți ani în sânul unei familii, așa cum este familia Kanal D. Nu ai ce să zici decât familie, știi. Familie, asta înseamnă. A doua mea casă, ca să nu zic prima, pentru că petrec mai multe ore la muncă decât acasă.
De ce momente ai avut parte în emisiune pe care nu le poți uita?
Nu pot uita niciun moment din emisiune, niciunul.
Povestește-ne din cele amuzante…
Nu știu, eu creez momente amuzante sau ei creează momente amuzante când este prea multă tensiune, sau când duce subiectul spre suferință prea mult și încerc să schimb puțin, nu îi las acolo, îi conduc bine, nu vreau nici să sufere prea mult, nici să exagereze. Vreau să îi ghidez bine.
Toate momentele sunt importante din emisiune pentru mine, absolut toate. Ei se minunează când le aduc eu aminte de câte un moment de acum câteva luni, ”Haideți doamna Andreea, dar mai țineți minte? Eu am și uitat”. Nu am cum să nu țin minte, baba Andreea știe tot. Ține minte tot.
David ce mai zice de emisiune? Știu că, la un moment dat, spuneai că îl luai cu tine la filmări și îți spunea una alta prin căști…
El simte, el îi simte imediat. El se uită și zice ” X cu Y o să facă un cuplu, mama.”, ”Dar de unde știi tu?”, ”Uite cum se uită unul la celălalt, hai mama că se plac, o să vezi tu”. Și are dreptate, chiar are dreptate. Bine, acum nu mai vine el atât de des, dar atunci când vine îmi zice bine ce zice.
Andreea Mantea vopsește ouă cu David. Ce program și-au făcut de Paște?
Când reușești să petreci timp și cu el?
Dimineața și seara când vin de la filmări, înainte de nani.
Ce program aveți doar voi doi? Ce vă place?
Nu știu, că am ajuns să fac lucruri pe care nu mi-aș fi imaginat vreodată în viața asta că o să le fac. M-am apucat să învăț să înot ca să pot să înot alături de el, m-am apucat să joc fotbal, deci sunt mare talent la fotbal, ca să înțelegeți. Am și vânătăi că dă cu mingea aia în mine de zici că îmi face în ciudă, așa face. Fac multe, merg pe bicicletă cu orele, mă zgârii, mă cațăr prin copaci, de dragul lui, mă joc jocuri de astea dubioase, Roblox, părinții știu despre ce vorbesc, groaznic, minunat, pardon.
Ce faceți de Paște?
În familie, în provincie și poate și o mică vacanță. De astea, amănunte.
Andreea Mantea, pont pentru cititori despre cum să vopsească ouăle de Paște: „Să încerce cu dres, cu floricele, cu frunze”
Gătești de Paște?
În fiecare an din păcate (oops) din fericire am vrut să spun, mama e acolo cu gura pe mine și pe sora mea. Drobul, cozonacul, ouăle, trebuie să fie gata de joi, vineri, sâmbătă.
Dă-ne și nouă o rețetă delicioasă pentru cititori…
Dacă nu le plac ficățeii, să pună mai mult piept de pui la drob, și iese minunat. Să aibă grijă cu ouăle, să picteze ouăle altfel, diferit, să lase chimicalele. Să nu se supere companiile cu vopsea de ouă. Să încerce cu dres, cu floricele, cu frunze. David vine cu tot felul de flori, tot felul de petale, are tot felul de idei. Le mai și pictăm diferit, ne distrăm. Se zice că nu e bine, că trebuie să fie roșii și atât, dar nu ai cum cu un copil în casă, și inventiv, și dornic să cunoască, nu ai cum.
Citește și: Andreea Mantea, despre prima noapte după despărțire și cum a aflat că e înșelată: „Am căzut din picioare”
Facem un joc? Eu încep propoziții, tu le continui…
Andreea Mantea este superstițioasă. Superstițiile ei sunt…
Nu avem timp, se termină petrecerea. Eu nu intru într-o încăpere decât cu piciorul drept, dacă intru cu stângul încep să-mi fac tot felul de gânduri, cruci cu limba, le alung, mă gândesc, mă apucă transpirațiile, zic ”Asta e, o să fie bine”. Zic tot felul de lucruri, încerc să le alung, fac cruce. Beau apă dimineața, am multe. Am prea multe.
Andreea Mantea: „Sunt obsedată în acest moment după meditație”
Obsesii?
Obsesii nu am. Pot să zic că sunt obsedată în acest moment după meditație sau rugăciune, cum vrei tu să le numești. După asta, da, sunt obsedată. Nu pot fără. Așa am ajuns în punctul în care dacă nu am puțin timp cu mine să îmi pun gândurile în ordine și să mă liniștesc puțin, să creez o legătură.
Cea mai mare frică a Andreei este…
De Dumnezeu, să fiu cumpătată, să nu greșesc. Câteodată mai am și eu ambiții, câteodată mai am și eu poate puțin orgoliu, și nu este bine și îmi este frică. Mie îmi e frică de Dumnezeu.
Un lucru pe care fanii nu îl știu despre tine…
Păi săracii cred că știu tot. Sunt omniprezentă pe toate rețelele. Mai nou sunt și pe TikTok, răspund la toate întrebările, deci nu știu dacă mai e ceva ce nu știu despre mine. Beau foarte multă apă în timpul zilei, depășesc 2 litri. Nu știu, nu îmi vin în minte lucruri pe care nu ar putea să le știe.
Ultima modificare aprilie 13, 2023 8:59 am