Andreea Ibacka, despre relația cu fiica ei, Namiko: „Îmi vine s-o bag la mine în buzunar”

.

Andreea Ibacka (38 ani) a devenit mamă pentru prima dată în decembrie 2018, când a venit pe lume fiica sa, Namiko. De atunci, actrița a mai născut un băiețel, Tiago, acum în vârstă de 2 ani, dar între ea și fetița ei s-a format o legătură specială. Micuța în vârstă de 5 ani reușește să cucerească pe toată lumea cu gingășia ei, iar mama sa e topită după ea, astfel că fac tot posibilul să petreacă cât mai mult timp împreună.

Andreea Ibacka, despre relația cu Namiko

Andreea Ibacka este mamă a doi copii, o fetiță și un băiețel, care au cucerit nu doar inimile părinților lor, ci și pe ai internauților. Actrița a dezvăluit că se află într-o perioadă în care împarte totul cu Namiko și iubește să petreacă cât mai mult timp împreună.

După ce au luat-o cu ei la concertul Coldplay din București, Andreea și Cabral Ibacka au decis că este timpul ca fetița să îi însoțească și la festivalul Neversea. Acolo, actrița și micuța nu doar s-au distrat de minune, ci au ales să își facă codițe speciale. Iar momentul inedit a fost împărtășit de Andreea pe rețelele de socializare.

„Eu îi tot zic că-mi vine s-o bag la mine în buzunar, să mă însoțească peste tot. Ea îmi spune că intră înapoi în burtică, să nu ne mai separăm deloc. Las video aici, să-mi amintească că trăim etapa în care ne dorim să împărțim totul. Fetița mea bună şi cu mine. Şi nu mă refer la farfuria ei de mâncare din care eu, ca o mamă adevărată, mănânc resturile”, a afirmat vedeta pe pagina ei de Instagram.

Citește și: Andreea Ibacka vinde apartamentul de pe litoral. Cum arată locuința situată la malul Mării Negre

Citește și: Reacţia lui Cabral, după ce a fost prins de soţia lui că îi citea mesajele din telefon. Andreea Ibacka: „Nu poţi să recunoşti aşa ceva”

Cele două și-au făcut codițe speciale, iar Namiko a ales să își facă două, lungi, roz, care i s-au potrivit perfect.

„Aici eram la festival, ne făceam codițe ”ca fetele mari”. Ador să petrecem timp doar noi două, ca fetele. Şi sper ca peste ani şi ani să fim la fel de bune prietene ca astăzi. Ba chiar să-mi accepte prietenia pe social media”, a mai scris Andreea Ibacka în mediul online.

Namiko o ajută pe mama sa să aibă grijă de Tiago

Într-un interviu acordat Unica.ro, Andreea Ibacka a dezvăluit că Namiko o ajută cu Tiago de fiecare dată cînd are nevoie. Mai mult, micuța chiar l-a ajutat să se acomodeze mai ușor la grădiniță.

Citește și: Cum arată cei trei copii ai lui Alexandru Sautner. Juratul Chefi la cuțite a avut parte de o surpriză de proporții

Citește și: Oana Roman, apariție provocatoare, pe plajă, la 48 de ani. „Mă simt împlinită și fericită!” Cum s-a fotografiat

„Protestează, dar mă bazez pe sora mai mare care este de un real ajutor. Stă cu el la mese. Intervine atunci când trebuie să doarmă, vine la suport. Are și un discurs foarte motivațional care chiar m-a amuzat zilele trecute. Îi explica: „E normal să plângi, și eu am făcut la fel ca tine, dar nu este cazul. Ăsta este un loc plăcut în care înveți foarte multe lucruri și nu-ți face griji (ăsta era punctul culminant) mama nu ne lasă aici de tot! O să vină după noi după amiază”. Sunt minutele de aur atunci când totul are sens, toate nopțile nedormite. Sunt delicioși împreună. Am intrat într-o etapă tare frumoasă și specială cu ei”, spunea actrița anul trecut, când Tiago tocmai începuse grădinița.

Cabral și Andreea Ibacka s-au căsătorit în urmă cu 13 ani, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale telenovelei românești „Inimă de țigan”.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Andreea și Namiko Ibacka

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare iulie 10, 2024 4:23 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale