Andreea Ibacka face dezvăluiri exclusive, la FRESH by UNICA, despre familie, carieră și cea mai mare cumpănă din viața ei, trăită în spatele camerelor de filmat.
Prezentatoarea emisiunii Happy Café, difuzată de Happy Channel, ne-a vorbit despre viața cu doi copii, despre piedicile din carieră și ne-a povestit deschis despre neînțelegerile din casa ei.
Când revine Cabral pe micul ecran? Ei bine, aflăm de la Andreea Ibacka și faptul că partenerul ei nu s-a retras din televiziune, iar informațiile care s-au rostogolit în ultima vreme în online sunt tendențioase.
Nu rata emisiunea FRESH by UNICA din această seară, de la ora 20:00, pe canalul nostru oficial de Youtube, pe pagina de Facebook și pe site-ul unica.ro!
Andreea Ibacka vorbește despre revenirea lui Cabral în televiziune, la FRESH by UNICA
„El (n.r. Cabral) nu a renunțat la televiziune, dar așa este, probabil că a șocat pe toată lumea acum câteva luni, atunci când a anunțat că pune un pic frână, că are nevoie de un pic de timp pentru el, pentru că lucrează de 25 de ani, cred, în ritmul acesta mega alert. Și, mă rog, are nevoie, nu s-a plictisit nici în perioada aceasta, de timp pentru alte proiecte în care este implicat, nu pe tv, și de familie, pentru că e important până la urmă să ne încărcăm și de familie.
E un program amețitor și din exterior totul pare mai simplu decât este, dar practic să filmezi atât de mult cum o făcea el, pentru că nu știu dacă se știe treaba asta, filma patru emisiuni într-o zi.” a spus Andreea Ibacka despre Cabral la FRESH by UNICA.
Actrița a vorbit în cadrul rubricii Provocarea UNICA și despre drama pe care a trăit-o în urmă cu șase ani, când a fost suspectă de cancer la sân. Cu lacrimi în ochi, Andreea Ibacka a povestit despre acest episod crunt din viața ei și despre sentimentele copleșitoare pe care le-a simțit pe tot parcursul investigațiilor. Prezentatoarea TV își dorește să atragă atenția asupra prevenției bolilor de orice natură.
„De-a lungul anilor am avut și noi probleme și unele chiar mari. Asta a fost una din pietrele de hotar. S-a întâmplat în 2017, n-am vorbit despre asta la momentul respectiv, pentru că nu-mi doream compasiunea nimănui, deși sunt convinsă că dacă spuneam atunci eram pe prima pagină. Nu mi-am propus niciodată să ies în față.
Șocul și povara au fost așa de mari încât nu m-am gândit la nimic altceva, la publicitate și așa mai departe. Mi-a fost foarte greu să îmi anunț părinții la vremea respectivă. Bine, era doar o suspiciune, dar o suspiciune destul de mare. Mi-era foarte frică de reacția lor, de șocul pe care l-ar putea suferi și am amânat foarte mult. Cred că le-am spus cu o zi și jumătate înainte de operație, pentru că a existat și o operație care a infirmat suspiciunea.” a povestit Andreea Ibacka la FRESH by UNICA.
Cum a depășit Andreea Ibacka șocul diagnosticului primit: „A fost foarte greu”
Gândurile care i-au ocupat mintea în acea perioadă erau multe, iar întrebările pe care și le punea erau parcă fără răspuns. Trei săptămâni a durat incertitudinea unei boli cumplite pentru Andreea Ibacka.
Suspectă de cancer la sân, în urma unui control de rutină, soția lui Cabral a conștientizat, încă o dată, cât de prețioasă este sănătatea.
„Eu am ajuns de la un control de rutină direct la RMN, mamografie, mai multe investigații, cei mai buni specialiști din țară. Am avut noroc iarăși că am ajuns la persoanele potrivite și la programare de urgență la operație. Au trecut vreo trei săptămâni de când am aflat până când s-a întâmplat operația propriu-zisă, dar eu eram așa nerăbdătoare că m-aș fi dus în ziua respectivă, doar să scap de gândurile astea pe care le aveam.
Eu sunt un caz fericit, nu vreau să mă vait, că vai ce greu mi-a fost la vremea respectivă. Da, sigur că am suferit un șoc, dar faptul că operația a infirmat temerile și practic nu aveam o tumoră malignă, mă face o mare norocoasă.” a specificat Andreea Ibacka la FRESH by UNICA.
Andreea Ibacka: „Mă traumatizează știrile despre copii bolnavi de fel de fel de maladii”
Actrița, împreună cu Cabral și cumnata ei au înființat, în anul 2011, Asociația Zâmbet și Suflet, prin care ajută persoanele cu nevoi. În felul acesta sunt mai aproape de cei aflați la suferință. Au ales cartea discreției, dar asociația fondată cu scop umanitar a ajutat deja numeroase suflete.
„Sunt conștientă că sunt foarte mulți, poate chiar dintre cei care ne privesc, în situații mai puțin favorabile chiar dacă au vârste foarte mici. Adică, pe mine mă traumatizează maxim știrile despre copii bolnavi de fel de fel de maladii, tumori și așa mai departe și încerc pe cât posibil să mă implic și să ajut pe cât mai mulți, cu o sumă de bani sau cu promovare.
Noi avem, iarăși n-am vorbit despre chestia asta, foarte rar cred… În 2011 am înființat Asociația Zâmbet și Suflet, este o asociație de familie. Și la nivelul la care noi ne-am permis am autofinanțat acțiuni direcționate mai ales către copii, alături de soțul meu și de Artemis, cumnata mea. Dar nu ne-am dorit să facem treaba asta publică. Sunt convinsă că sunt alții care ajută mai mult decât o facem noi și la fel nu-și fac reclamă din treaba asta și poate nici măcar nu anunță vreodată. Deși, uneori, poate poți fi un exemplu.” a menționat Andreea Ibacka la FRESH by UNICA.
Actrița nu a uitat șocul pe care l-a avut în urmă cu șase ani, atunci când a fost suspectă de cancer la sân și își aduce aminte cu greu și cu lacrimi în ochi de momentul greu de suportat.
„Nu înțelegeam de ce mi se întâmplă, cum, de unde, că am atâtea lucruri de făcut, că familia mea va fi foarte tristă. A fost foarte greu, emoțional, foarte greu!” a declarat Andreea Ibacka la FRESH by UNICA.
În această seară, de la ora 20:00, puteți urmări întregul interviu acordat de Andreea Ibacka, în exclusivitate, la FRESH by UNICA. Veți afla povești interesante, de la începutul carierei în lumea telenovelelor românești, dar și care sunt întâmplările marcante ale unei mame moderne!