Andreea Grămoșteanu, nominalizată la premiile GOPO 2022, despre actorie: „Întrebarea este unde se termină meseria și unde începe viața ta”

Premiile Gopo recompensează cele mai importante realizări cinematografice naționale din cursul anului precedent, iar în acest an ceremonia va avea loc marţi, 3 mai, începând cu ora 18:30, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis în direct pe Voyo.ro de la ora 19:00.

Andreea Grămoșteanu este una dintre cele cinci actrițe nominalizate la categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal pentru rolul Dora din „Complet necunoscuți”, o comedie regizată de Octavian Strunilă. Filmul este acum disponibil pe platforma Netflix România, însă pe Andreea Grămoșteanu o poți vedea chiar în această perioadă într-un nou film românesc foarte bun la cinematograf – nu îl ocoli! Astfel, în „#dogpoopgirl”, o satiră tragi-comică inspirată dintr-un fapt real și regizată de Andrei Huțuleac, Andreea este o tânără care intră în gura lumii din cauza unui incident filmat în metrou și viralizat în social media.

Nominalizarea la Gopo din acest an, premiile pe care le-ai luat până acum te ajută să capeți mai multă expunere, să devii și mai vizibilă?

Nu mă gândesc în termenii aceștia – vizibilă, invizibilă sau mai puțin vizibilă. Atunci când faci mai multe proiecte, asta îți oferă din start mai multe proiecte. Dincolo de treaba asta, actoria fiind o meserie de cursă lungă, e mai importantă munca în sine.

”Complet necunoscuți” este o comedi-dramă foarte bine primită de public. Îmi amintesc de la o vizionare din cadrul TIFF 2021 că ați filmat în 12 zile. A fost timp să pregătești personajul tău?

Dincolo de cele 12 zile de filmare, am avut o perioadă de repetiții. Fiind mai mulți oameni în distribuție, a fost mai complicat să avem niste repetiții susținute. Dar discuțiile cu Octavian (n.r. Octavian Strunilă, regizorul) au fost benefice, iar ecranizarea italiană și cea franțuzească au constituit documentarea mea pentru rol.

Care au fost un punct comun cu personajul tău și unul cu care nu te potrivești deloc cu Dora?

Pe Dora am întâlnit-o la o răspântie. La o răspântie a ei, de fapt. Iar acest moment de răspântie din viața ei poate corespunde cu un moment de răspântie din viața fiecăruia. Și atunci am încercat să găsesc puncte comune din răspântia vieții ei și una din răspântiile vieții mele. Chiar dacă la început pare că nu poți găsi multe comune cu personajul pe care îl interpretezi, datoria ta, profesia pe care o faci te obligă să ajungi la niște congruențe cu omul pe care trebuie să îl ilustrezi sau măcar cu o parte din realitatea lui. Punctele de necongruență sunt lăsate deoparte și te concentrezi doar pe ceea ce pare comun unei existențe umane, cum ar fi neputința de a alege, neputința depășirii propriei limite, angoasele de dinaintea momentului de decizie.

Cum ai invita la film publicul la filmele românești, ce le-ai spune? Noi, românii, ne cam ferim de filmele românești…

Cred că este important să consumăm film românesc, indiferent de factura lui. Asta ne pune în contact cu realitatea noastră imediată, cea românească. Cu cât mai bogată această realitate, cu cât mai diferite filmele, cu atât publicul are mai mult de câștigat.

Care e schimbarea în procesul creației unui rol din teatru comparativ cu unul dintr-un film?

Premisele sunt ușor diferite. În teatru ai mai mult timp de construit, de discuții, de derapaje, de răzgândiri. În film ai destul de puțin timp să te deconstruiești, să lași la o parte orice construcție și să încerci să fii acolo, în moment, pe cât posibil, cât mai adevărat.

Ce ți se pare cel mai challenging în meseria de actriță?

Cred că întrebarea este unde se termină meseria și unde începe viața ta. De multe ori, cele două realități se confundă. Asta e challenging, să termini o ipostază și să începi cea de-a doua ipostază, cea din viața ta cea de toate zilele. Unde o oprești (meseria de actor) sau cât o lași să continue?

Ce rol ți-a rămas cel mai aproape de inimă?

Pentru mine cel mai apropiat rol este următorul. Mă gândesc tot timpul înainte și încerc să nu poposesc prea mult timp înapoi. Sunt anumite afinități, anumite roluri cu care m-am intersectat în anumite momente ale vieții mele și atunci au coincis niște lucruri între cele două ipostaze.

Ce ai schimba la felul în care merg lucrurile în teatru și industria filmului de la noi?

E loc de mai bine întotdeauna. În teatru și în cinema, fiind un proces continuu, întotdeauna vor fi lucruri de adăugat.

Ce ai fi vrut să știi atunci când ai început meseria aceasta și simți că nu știai atunci?

Cred că mi-aș fi dorit să știu atunci când eram în facultate și atunci când am terminat-o că insuccesul unui casting nu este neapărat vina mea. Dacă nu te potrivești cu o anumită partitură, nu înseamnă că este neapărat vina actorului. Ci o nepotrivire între ceea ce își dorește regizorul și ceea ce ești tu. Aș fi dorit să aflu acest lucru în perioada facultății! Dincolo de asta sunt o persoană căreia îi place misterul și anumite lucruri trebuie să rămână misterioase, ca să le putem descoperi.

Ne poți recomanda câteva filme pe care le-ai văzut și ți-au rămas în minte?

Ultimul serial care mi-a rămas în minte este un SF – ”Soulmates” văzut pe Amazon Prime, scris de cei care au creat scenariul pentru ”Black Mirror”, care m-au impresionat prin ideea pe care a transmis-o, și anume că pe baza unei afecțiuni garantate a celuilalt, omul este în stare de orice.

Eu la teatrul Mic te-am vazut în ”Noapte bună, mamă!” și ”Ținutul din miezul verii”, unde te mai putem vedea în următoarea perioadă?

Momentan joc în ”Noapte bună, mamă!” la Teatrul Mic, în ”Titanic Vals”, ”A douăsprezecea noapte” și ”Hamlet”,totul în regia lui Victor-Ioan Frunză, la teatrul Metropolis. În curând, pregătesc o premieră, un spectacol în regia lui Laurențiu Rusescu, cu Cristi Iacob, după piesa ”Frankie și Johnny sub clar de lună”.

Foto: Mădălina Sinoae