Andreea Esca a răspuns celor mai incomode întrebări, inclusiv despre salariul său: „Asta e o legendă”

.

Andreea Esca a fost pusă față în față cu fanii, într-un mod indirect. Prezentatoarea Știrilor Pro Tv a trebui să răspundă la întrebările căutate pe Google despre propria persoană, iar așa cum era de așteptat, cea mai mare curiozitate era legată de salariul său.

Andreea Esca, în vârstă de 46 de ani, este o fire glumeață și pozitivă și mereu a știut să facă față întrebărilor incomode. Jurnalista s-a amuzat când a trebuit să răspundă la întrebarea „Cine e Andreea Esca?”: „A întrebat cineva asta pe Google? La următoarea întrebare! Dar câți ani are, nu te supăra? Nu scrie pe Google? Îi mulțumesc acestui tânăr care a întrebat cine este Andreea Esca, mă simt măgulită. Este o doamnă în vârstă care prezintă Știrile PRO TV, de mulți, mulți ani, când tu nu erai născut.”, – a răspuns Andreea Esca.

Celebra prezentatoare Pro Tv a continuat cu întrebările, răspunzând cu mult umor provocărilor: „Cu cine e măritată? Cu un domn pe care-l cheamă Alexandre Eram și care este un francez-american-armean care trăiește în România și care iubește România foarte, foarte mult. Chiar mai mult decât unii români. Și, ce să-ți mai spun despre el? Se ocupă să fie femeile fericite. Cu asta se ocupă el.”, – a mai spus Andreea Esca.

Cu această ocazie, am aflat că Andreea Esca visa să aibă nici mai mult și nici mai puțin de 7 copii, dar planurile s-au schimbat între timp: „Doi, doi copii are Andreea Esca. Atunci când eram adolescentă voiam să fac șapte. Da, eram hotărâtă să fac șapte copii. După ce am înțeles ce înseamnă să ai copii de-adevăratelea am zis că doi… e ok. ”, – a dezvăluit prezentatoarea Știrilor Pro Tv.

Andreea Esca a fost nevoită să răspundă și la cea mai controversată și incomodă întrebare, dar și cea mai așteptată de toată lumea, „Ce salariu are Andree Esca?”: „Viața nu are sens fără întrebarea asta. Nu pot să vă spun ce salariu am. E ca și cum aș spune poanta unui banc. Aș strica tot. Asta e o legendă, trebuie să rămână așa. Ce pot să spun e că am un salariu pe care angajatorul meu consideră că trebuie să-l am și bănuiesc că e și rentabil în economia business-ului, astfel încât toată lumea să meargă bine”, – a mărturisit Andreea Esca.

Sursă foto: Instagram

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale