L-a descoperit pe Elton John în anii adolescenței, iar de atunci a rămas în sufletul ei. Andreea Berecleanu a mers alături de soțul ei, medicul Constantin Stan, tocmai la Londra pentru a-l asculta pe faimosul artist.
Știrista de la Prima TV a fost atât de emoționată de prestația lui Elton John, care a reușit să extazieze publicul, încât a plâns.
Andreea Berecleanu: „Elton este în sufletul meu încă de când l-am descoperit, în anii adolescenței”
”De ieri, la Londra. Ne mai despart câteva ore până la concertul lui Elton John. Parte a ultimului turneu, acest spectacol va fi emoționant, cu siguranță. Dar Elton este în sufletul meu încă de când l-am descoperit, în anii adolescenței”, spunea la începutul spectacolului Andreea Berecleanu.
Citeşte și: INTERVIU. Andreea Berecleanu, despre copilăria ei: „Comunismul a fost ca o boală”
Vedeta nu crede că va uita prea ușor această seară, una care a emoționat-o peste măsură.
”Am cântat, am dansat, am plâns. De bucurie și de emoție. Când l-am cunoscut pe Elton John era în vremurile casetelor audio. Când îl ascultăm în căști, era pe vremea walkmans. Cine e de vârstă mea, știe sigur. Apoi a urmat luxul perfectelor modalități de audiții. Aseară, la ultimul sau turneu, a fost în cea mai bună formă. La fel și muzicienii din trupa, toți trecuți de 70. Au dăruit tot și au primit toată dragostea publicului. A fost o seară care ne va rămâne în suflet pentru totdeauna!”, a mărturisit Andreea Berecleanu la sfârșitul show-ului.
Citeşte și: Cum arăta Andreea Berecleanu la începutul carierei sale: „Știu cât am fost de privilegiată”
”Mie îmi place mâncarea, dar să fie simplă, mediteraneeană”
Andreea Berecleanu reușește să arate spectaculos la 48 de ani. Știrista recunoaște că pentru a se menține în formă evită anumite preparate, dar și dulciurile, iar dieta mediteraneeană i se potrivește cel mai bine.
”Mie îmi place mâncarea, dar să fie simplă, mediteraneeană. Evit sosurile, mă refer la cele îngroșate cu rântaș din mâncarea românească. Aș putea să am un prânz cu bucurie dacă aș înmuia o bucățică de baghetă cu puțin ulei de măsline.
Iar dacă sunt în vacanță în locuri exotice, pot face excepție. Pentru că îmi doresc să descopăr cultura unei țări inclusiv prin gastronomie. Apoi, vinul… aici e o poveste. Căci, pâinea și vinul sunt coordonatele ritualului inițial. Pâinea care s-a transformat în corpul lui Iisus și vinul în sângele lui. Vinul reprezintă echilibrul perfect între natura umană și produsele pământului”, mărturisea Andreea pentru UNICA.RO.
Andreea Berecleanu: „Evit patiseria și consum cu grijă dulciuri”
Andreea evită alimentele cu multe grăsimi, care îi displac, dar îi place să încerce preparate noi. ”În rest îmi place să testez gastronomia internațională, dar, indiferent pe unde mă poartă pașii, evit ceea ce are un miros pregnant și a cărui proveniență nu o cunosc deloc. Însă, ca și rutină alimentară, aleg pește, fructe de mare, legume, salate, carne maximum o dată pe săptămână, paste integrale, la fel și pâinea. Evit patiseria și consum cu grijă dulciuri”, adaugă ea.
Foto: Facebook
Ultima modificare aprilie 10, 2023 1:19 pm