Andreea Bănică, vacanță în Dubai pentru aniversarea de 8 ani a fiului ei, Noah: „I-am cântat la mulți ani pe yaht”

.

Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, au plecat în vacanță în Dubai cu ocazia aniversării de 8 ani a fiului lor, Noah. Mezinul a văzut la televizor imagini cu aeroportul din Dubai și le-a spus părinților că „vrea și el acolo”. Cântăreața și omul de afaceri au profitat de ocazie pentru o escapadă de neuitat alături de copiii lor.

Fiul Andreei Bănică, aniversat în Dubai. Noah a împlinit 8 ani

Andreea Bănică (46 de ani) și Lucian Mitrea (46 de ani) au doi copii împreună, o fiică și un fiu, pe Sofia și Noah. Cu ocazia aniversării de 8 ani a fiului lor, artista și soțul ei au plecat în vacanță în Dubai.

„Noah și-a dorit de ziua lui în Dubai și m-am conformat imediat! A văzut la televizor aeroportul din Dubai și a zis că vrea și el acolo. Cred că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe cu copiii. Pe lângă toate activitățile pe care le-am făcut aici, i-am cântat la mulți ani pe yaht, într-o priveliște superbă. Cu tort, fără șampanie, pentru că au uitat-o la mall. Sper să își amintească vacanța asta! Noi ne dorim să revenim vreo 10 zile pe lenevit. Habibi, come to Dubai! Nu s-a terminat, mai stam puțin, puțin. Eu aș sta de tot, până ar veni primăvara la noi (râde)”, a scris Andreea Bănică în mediul online.

Citește și: Delia tună şi fulgeră, după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru apariţiile prea îndrăzneţe: „După 35 de ani expirăm. De asta îmi ascund vulnerabilităţile”

Cum își cresc Andreea Bănică și Lucian Mitrea cei doi copii

Cântăreața și soțul ei își răsfață cei doi copii, însă au grijă să-i și responsabilizeze. Noah este încă mic, însă Sofia deja a bifat primele apariții TV, primele sesiuni de studio, precum și primul job pe timp de vară, în hotelul părinților ei.

„Am, să zic, angajat-o part-time jos, la unul dintre spațiile comerciale pe care le-am închiriat la hotel. A fost și ea o perioadă acolo angajată pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba. Cât de greu este să câștigi bani, cât de greu este să muncești. Să facă un pic diferența și să-și dea seama că ea și fratele ei vor trebui să ducă mai departe această afacere, să crească acest hotel poate mai mult decât o putem face noi, la ora actuală. De la anul încercăm să vedem dacă o putem pune să lucreze la recepție. Încercăm să o stimulăm puțin”, a declarat Andreea Bănică în 2023, în exclusivitate pentru Unica.ro.

Citește și: Andreea Bănică, apariție incendiară în costum de baie, la 46 de ani. „Superbă!” Cum arată artista

Fiica Andreei Bănică, pasionată de modă

Deși are doar 15 ani, Sofia are deja o garderobă impresionantă datorită mamei sale. Adolescenta are la activ mai multe apariții vestimentare notabile, accesorizate cu genți de lux. La banchetul de clasa a VIII-a, Sofia a întors toate privirile într-o rochie roz, la care a asortat o geantă de aceeași culoare semnată de brandul Jacquemus. Acest accesoriu costă 720 euro, respectiv aproximativ 3570 lei.

Mai târziu în același an, Sofia a fost fotografiată cu o geantă Prada crossbody, în valoare de 1950 de dolari, respectiv aproximativ 9200 de lei.

Citește și: Andreea Bănică a dat litoralul străin pe cel românesc. Plaja preferată a artistei: „Este cea mai căutată” / Video

Andreea Bănică și Lucian Mitrea au investit peste 8 milioane de lei în hotelul lor de pe litoral

Andreea Bănică și Lucian Mitrea formează un cuplu încă din liceu și lucrează împreună dintotdeauna, în domeniul muzical. În 2023, perechea și-a făcut debutul într-un alt domeniu, în turism. Solista și soțul ei au deschis un hotel în Eforie Nord.

Hotelul perechii dispune de studiouri și apartamente cu două camere, o parte dintre ele având vedere către mare. Investiția s-a ridicat la aproximativ 8 milioane de lei, o parte dintre care au fost obținuți prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operațional 2014-2020.

Foto: Instagram

Ultima modificare noiembrie 18, 2024 7:49 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale