Andreea Bănică și-a extirpat alunița. Cum arată artista acum

.

Andreea Bănică și-a luat inima în dinți și a decis să apeleze la bisturiu. Artista și-a extirpat celebra aluniță de pe chip, însă nu a fost neapărat o procedură de înfrumusețare, cât a avut la bază recomandări medicale.

Andreea Bănică nu a fost niciodată complexată de alunița de pe față, cu toate că s-a confruntat cu numeroase ironii la adresa sa, însă a decis să facă acest pas pentru a-și proteja sănătatea. Artista a povestit pe blogul său cum a decurs intervenția chirurgicală și care a fost motivul pentru care a apelat la aceasta: „Da, celebra mea aluniță, fără de care nu-mi imaginam cum o să fiu. Dar, iată că a sosit și acest moment, am scos-o! Pentru mine nu s-a schimbat nimic. Cu sau fără aluniță, sunt aceeași! Nu mi-a fost ușor să iau această decizie și m-am consultat cu cei dragi din jurul mei, dar și cu specialiști în domeniu, desigur. Am decis să fac acest lucru din considerente medicale, pentru mine, indiferent de câte comentarii am primit, alunița nu a fost un complex.  Înainte de excizie am făcut, normal, o anestezie locală. (…) Procedura în sine a durat foarte puțin.  După îndepărtarea aluniței a trebuit să folosesc local o cremă și să nu fardez zona,” – a scris Andreea Bănică.

Andreea Bănică s-a consultat și cu soțul său, Lucian Mitrea, cel care îi este alături de peste 20 de ani și cu care are doi copii, pe Sofia, în vârstă de 9 ani și pe Noah Andrei, care va împlini anul acesta 2 ani.

Citește și – Ștefan Bănică Jr. a fost operat de urgență. Care a fost diagnosticul și cum se simte artistul acum

Sursă foto: Facebook

    
Vedete din Romania Vedete internationale