Andreea Bănică a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre relația cu tatăl său. Vedeta a povestit că bărbatul era violent și a suferit mult în copilărie din cauza asta.
Andreea Bănică și-a deschis sufletul și a vorbit despre momente dureroase din viața ei, în special legate de relația cu părinții săi. Vedeta a povestit că tatăl său a ajuns să aibă probleme cu alcoolul și să devină violent, atât cu ea, cât și cu mama și sora ei.
Eu vorbeam mai mult cu tatăl meu, deși era mai dur cu noi. Am învățat foarte multe lucruri de la el, deși am suferit mult acasă. El a ieșit la pensie pe caz de boală și și-a deschis un magazin în colțul străzii pe care l-a pierdut. A fost sfârșitul pentru el. S-a văzut acasă, pensionat, fără muncă, fără nimic…
A început să bea, să facă scandaluri. Am suferit văzându-l pe tata așa. Nu este ușor pentru copii și pentru soții să vină soțul de prin oraș băut, să înceapă să te bată, să te înjure, să te gonească. Este greu. Dar tata avea și părțile lui bune.
El era un tip deschis și ne-a crescut așa, frumos. Dar era dur cu mine. Dacă mergea cu mine la vreun festival sau eveniment unde cântam și lua un pahar de vin, mă făcea de râs, mă jignea, în fața tuturor.
A fost violent cu toate trei. Era groaznic, dar știam că este bolnav. Tocmai de aceea a și murit, a povestit artista în emisiunea La Măruță.
Andreea Bănică și-a pierdut ambii părinți în decurs de doi ani
Andreea Bănică și-a pierdut ambii părinți în urmă cu mulți ani. Tatăl ei a murit în urma unui accident în 2001, iar mama ei s-a stins din viață în 2003. În aceeași perioadă a murit și bunicul vedetei.
A murit într-un accident. A venit băut de la o întâlnire cu niște bărbați, a venit pe stradă, s-a certat cu cineva și persoana aceea i-ar fi dat un brânci și a căzut cu capul de bordură. S-a întâmplat asta dintr-un accident, acea persoană n-ar fi recunoscut. A venit salvarea abia a doua oară, n-au vrut să-l ia la spital pentru că era băut, ceea ce e anormal, eu n-am avut putere să mai fac nimic, să scormonesc și să scot la iveală ce s-a întâmplat.
Era ziua lui Liviu Vârciu, mergeam la ziua lui, eram îmbrăcată într-o salopetă roșie, mă dădeam cu ruj roșu, eram în fața oglinzii și am fost sunată de sora mea și mi-a spus la telefon, și-a amintit vedeta.
Mama artistei a murit doi ani mai târziu, din cauza cancerului.
Mama s-a îmbolnăvit dintr-o dată, nu a mai putut să înghită, o durea foarte tare. Fuma foarte mult. S-a dus la un control în Constanța și i-a spus că trebuie să meargă la București. S-a operat, am trecut prin multe, chimioterapie, radioterapie. A fost foarte greu un an. Doctorii mi-au zis că are o șansă de viață de cinci ani. Am plâns și m-am dat cu capul de pereți prin spital. Eram terminată. De ce mama mea?
Au fost mai puțini ani decât îmi spusese medicul inițial. Eu eram pe scenă cu Cristina (n.r Cristina Rus) și o așteptam pe ea de la autografe. Atunci mi-a spus managerul meu că mama a decedat, a mai povestit artista.
Aș da o zi din viața mea să-mi văd părinții, a mai mărturisit cu regret Andreea Bănică.