Timp de 3 ani, din 2010 până în 2013, Alex Velea a fost căsătorit cu prima soție, Ana Maria Mircea. Nașii fostei perechi au fost Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea. Deși divorțul s-a pronunțat în 2013, Alex și Ana s-au separat în anul 2012. De la sfârșitul aceluiași an, solistul formează un cuplu cu Antonia.
Alături de cântăreață, Alex are doi fii, Dominic, în vârstă de 7 ani, și Akim, în vârstă de 5. Din primul mariaj, Antonia mai are o fiică, Maya, în vârstă de 11 ani. Alex și Antonia s-au logodit în iulie 2021. Deși au fost cândva buni prieteni, în prezent, Alex Velea, Andreea Bănică și Lucian Mitrea nu mai țin legătura.
Andreea Bănică, despre cearta cu Alex Velea: „Este un om foarte credul”
„Noi am fost nașii lui de cununie. Am intrat în biserică cu Alex Velea și cred că ar fi urât din partea mea să încep să vorbesc la televizor, să-mi spăl rufele în fața tuturor. Sunt o grămadă de dedesubturi între noi ca familie, dar nu vreau să vorbesc despre Alex Velea într-un mod neplăcut”, declara Andreea Bănică în anul 2017, în emisiunea „Agenția VIP”.
„Am fost cu el în biserică, l-am dus pe el și pe fosta lui soție acolo, le-am ținut lumânările și n-ar fi frumos din partea mea să fac asta. Este vorba despre niște bani pe care nu i-a luat la un concert de Revelion, pe care nici eu nu i-am luat, căci am cântat împreună, deci nici Lucian nu i-a încasat de la persoana respectivă”, a continuat.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Antonia și Alex Velea au răspuns acuzațiilor de hărțuire făcute la adresa lor
De ce nu a postat Antonia fotografii de la aniversarea de 11 ani a fiicei sale, Maya
Antonia și Vincenzo Castellano, reuniți pentru aniversarea fiicei lor, Maya
„Ca familie, noi l-am ajutat pe Alex de câte ori a avut nevoie și n-a avut nevoie doar o dată, ci de foarte multe ori. Am fost prieteni buni. Lucian lucra cu el, era impresarul lui, mi se părea normal să-l ajute. Niciodată nu m-am băgat în deciziile pe care Lucian le-a luat în privința banilor. Cred că Alex este înconjurat de oameni de o altă categorie și este influențat negativ”, a completat.
„Este un om foarte credul, crede foarte mult în oameni și asta nu e rău, dar trebuie să știi de cine te înconjori în viață. Am încercat să-i fim aproape de când l-am nășit. Am fi fost și azi, dar uite că există astfel de oameni care-și mai bagă nasul, îl influențează negativ și strică o relație. Nu mi-a căzut bine nici mie, dar așa a fost să fie. Poate că vreodată ne vom întâlni și vom sta de vorbă”, a încheiat atunci.
Foto: Instagram; Libertatea.ro
Ultima modificare februarie 9, 2022 1:05 pm