Andreea Bălan și George Burcea se află în pragul divorțului, însă vor fi nevoiți să se întâlnească pentru a-i rupe turta micuței Clara, mezina familiei, care pe data de 4 martie a împlinit 1 an.
Cu toate că nu va fi vorba de o petrecere cu fast, Andreea Bălan și George Burcea trebuie să urmeze tradițiile și să-i rupă turta Clarei, iar evenimentul, care se petrece într-un context extrem de delicat și dureros pentru artistă, va avea loc în casa nașilor, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, luni după masă, pe data de 9 martie, relatează Libertatea.
Având în vedere contextul divorțului iminent, petrecerea Clarei va fi un eveniment restrâns la care vor participa doar familia și câțiva prieteni apropiați. Andreea Bălan a dat primul interviu despre despărțirea de George Burcea și artista a lăsat să se înțeleagă că este dispusă la o împăcare, dar că soțul său este cel care trebuie să-și dorească asta:
Citește și – Motivul despărțirii dintre Andreea Bălan și George Burcea: „I-a spus că nu o iubește”
„Eu am tot așteptat să-și revină și să vină înapoi. În mintea mea a fost că o să fie bine. El nu-și mai dorește să vină înapoi. E greu că încerc să mă adaptez unei situații pe care nu mi-am dorit-o. El va veni în vizită oricând își dorește. Eu încă am imaginea cu mine intrând în biserică, cu o trenă lungă, și ce minunați eram amândoi. Mintea îmi joacă feste. Da, dar iertarea asta vine dacă el își dorește să fie ca înainte. Nu are cum să existe o iertare dacă el continuă așa. Eu îmi doresc ca el să-și revină și să fie ca înainte. Eu nu pot să-l țin legat. Dacă el nu-și mai dorește această familie evident că vom ajunge la divorț. Nu poți să stai luni de zile să aștepți pe cineva care nu dă un semn” – a spus Andreea Bălan în emisiunea lui Dan Capatos.
Citește și – Tatăl lui George Burcea îi ține partea Andreei Bălan și recunoaște: „Ei aveau de mult probleme”
Vezi imagini cu Andreea Bălan și George Burcea în galeria foto de mai sus!
Citește și – Carmen Harra a prezis divorțul Andreei Bălan. Ce o așteaptă acum pe artistă
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare martie 6, 2020 10:19 am