Andreea Bălan a primit amenințări cu moartea pentru că nu a mers la vot

.
Andreea Bălan a postat pe contul său de pe o rețea de socializare un mesaj prin care mărturisea că a primit amenințări cu moartea după ce s-au aflat rezultatele la referendum.

Andreea Bălan s-a aflat printre persoanele publice care a susținut campania „Iubirea nu se votează”, organizată în mediul online pentru a boicota referendumul de redefinire a termenului de căsătorie în Constituția României.

Nu este prima oară când artista își exprimă susținerea față de persoanele cu orientare sexuală diferită față de cea a heterosexualilor, aceasta participând chiar și la marșurile comunității LGBT.

„Cu banii cheltuiti pe acest referendum inutil se puteau face 2 spitale de oncologie cu tot ce e necesar. Sper ca toti cei care mi-au adresat injurii (si chiar amenintari cu moartea) sa realizeze cat de penibili au fost si cat nonsens a avut toata aceasta poveste” a fost reacția Andreeei după ce s-au aflat rezultatele referendumului, care arătau că prezența la vot nu a reușit să atingă pragul minim pentru ca modificarea Constituției să se valideze.

Artista a primit numeroase mesaje cu tentă agresivă și chiar amenințări cu moartea, iar pe unele le-a făcut publice, pe contul ei de pe o rețea de socializare.

„Cârpă ce eşti, să înfunzi iadul!“, „Tu şi alţii veţi fi blestemaţi că aţi prostit atâta lume. Sper să mori în chinuri grele. Blestemată să fii tu şi neamul tău!“, „Cine are benzină? Brichetă am eu. Dacă îi place să se joace cu focul, hai să o stropim cu benzină şi să îi dăm foc“, „Pune-ţi pistolul în gură. Apăs eu pe trăgaci“, sunt câteva dintre comentariile primite de Andreea Bălan.

andreea balan a primit amenintari cu moartea

Cântăreața a avut și un mesaj pentru cei care i-au trimis aceste comentarii, amintind că există o lege a bumerangului și că niciun gând de așa natură nu rămâne nepedepsit: „Ce fac unii oameni care se cred credincioşi – blesteamă, ameninţă cu moartea, chiar omoară (Isis) şi îşi justifică faptele malefice şi oribile prin «aşa a vrut/zis Dumnezeu/Allah». Asta nu e religie, dragilor! Prin religie şi credinţă eu înţeleg iubire, calm, toleranţă, acceptare şi ajutor pentru semenii tăi. Toate aceste gânduri sau fapte negative şi malefice se vor întoarce la cei care le emit în univers sub o formă sau alta. Nimic nu rămâne neplătit” a scris cântăreața.

Citește și:

Gwyneth Paltrow, imagini din luna de miere petrecută în Europa

Transformarea spectaculoasă a unei tinere care a vrut să arate ca Femeia Fantastică

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton