Andreea Bălan a realizat un pictorial de senzație alături de soțul său, George Burcea, și de cele două fetițe, Ella și Clara Maria.
Andreea Bălan, cu această ocazie, a vorbit și despre cumpăna prin care a trecut cu aproximativ 5 luni în urmă, atunci când a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană: „Mi s-a oprit inima aproape un minut. Am fost resuscitată, readusă la viață, practic. Eu nu am conștientizat ceea ce mi s-a întâmplat decât destul de târziu, când am ajuns acasă. Asta pentru că, atunci când m-am trezit, la Terapie Intensivă, după cele două zile în care am fost inconștientă, și mi s-a povestit ceea ce mi s-a întâmplat, eu nu am realizat.
Am ținut minte doar că am intrat în sala de operații, am fost anesteziată parțial, de la jumătate în jos, și apoi deodată m-am trezit după două zile și mi s-a povestit că mi s-a oprit inima, că am trecut printr-un incident grav, că lichidul în care a stat fătul a ajuns în sânge și, implicit, la plămâni, și de aceea s-a produs stopul cardio-respirator. În acel moment, mi s-a dat și vestea că nu mai pot să fac copii. Eram atât de sedată, încât nu am realizat foarte tare ce s-a întâmplat. Și nici în zilele următoare(…)”, este o parte din declarația Andreei Bălan pentru Revista Viva!