Andreea Bălan a declarat în trecut că mai vrea un copil. Invitată în podcastul lui Daian Drăghici, fosta componentă a trupei Andre a mărturisit că și-a dorit mereu o familie numeroasă și se gândește să mai facă un copil. Andreea Bălan are, din fosta căsnicie cu George Burcea, două fete – Ella Maya și Clara Maria. Andreea spune că și-ar dori și un băiat, dar din cauza complicațiilor apărute la ultima sarcină se gândește serios să apeleze la o mamă surogat.
Eu mi-am dorit copii. Am născut-o pe Ella, dar eram așa….nu știam ce să fac, cum să facă cu cariera. Apoi, viața mi-a dat-o la temelie. A fost stopul cardiac și mi-am dat seama că trebuie să o las mai moale.
Fetele mele nu seamănă între ele. Una seamănă mai mult cu mine, a doua cu partea cealaltă. Dar ele se completează foarte bine una pe cealaltă. Eu învăț de la ele și ele mă echilibrează. Eu nu mai pot să-l fac. Îmi doresc un băiat. M-am gândit, poate aș putea să apelez la o mamă surogat – i-a mărturisit Andreea lui Damian Drăghici.
Amintim că în 2019, la nașterea Clarei, în timpul operației de cezariană, Andreea Bălan a suferit un stop cardio-respirator, ca urmare a vărsării lichidului amniotic în sânge. Medicii au intervenit imediat și au resuscitat-o, salvându-i viața. Cântăreața a trecut apoi printr-o serie de intervenții de eliminare a unor hematoame care s-au format din cauza operației complicate prin care a trecut.
La momentul respectiv, Andreea a făcut public biletul de externare din spital pentru a înlătura orice fel de suspiciuni legate de greutățile prin care a trecut:
Am aici biletul de externare din 8 martie, adică la 4 zile după cezariană. Este cel mai important bilet de externare pentru că au mai fost, după aceea, încă două intervenții, dar acele bilete de externare sunt mult mai simple. S-a intervenit pentru înlăturarea hematoamelor. În schimb, acest bilet de externare este cel mai important de la cezariană.
În data de 4 martie 2017, ora 17:30, se decide terminarea nașterii prin operație cezariană… În timpul extracției intraoperatorii a placentei de 550 gr, aspect macrospoic normal, pacienta prezintă bradicardie severă până la sistolă pentru care se practică de către medicul anestezist masaj cardiac extern, intubație oro-traheală și ventilație mecanică cu reluarea ritmului cardiac rapid cu stabilitate hemo-dinamică sub adrenalină până la sfârșitul operației…
Citeşte şi: Cum arată Laura Andreșan acum, la 40 de ani
Citeşte şi: Ce a spus Anamaria Prodan despre poza prelucrată în Photoshop devenită virală
Citeşte şi: Ce a spus Anamaria Prodan despre poza prelucrată în Photoshop devenită virală
Citeşte şi: În ce relații au rămas Mihai Mitoșeru și Noemi după despărțire
Pacienta rămâne sub supraveghere în sala de operații sub suspiciunea de embolie amniotică. La 18:30, pacienta prezintă hemoragie abundentă. Se instituie comisie medicală pentru situații de urgență privind suspiciunea de CID. Se decide reintervenția de urgență pentru curățare”. Odată cusută s-a făcut comisie medicală, s-a reintervenit, am fost din nou deschisă și am fost curățată. Ulterior, pacienta este admisă în terapie intensivă având evoluție post-operatorie favorabilă, extubată la 4 ore post-operator, devine conștientă, e dezorientată, respiră spontan, eficientȚ. Și apoi mai sunt alte detalii de „hemodinamică”.
Mai departe, scrie așa: „tulburări ale memoriei recente, se cere evaluare neurologică și IRM cerebrală”. Chiar am făcut în următoarele 30 de ore după chestia asta m-au trimis la RMN.
Foto – Facebook
Ultima modificare ianuarie 5, 2024 11:24 am