Andreea Bășan a dezvăluit că a apelat la ajutorul unui specialist pentru a depăși grelele încercări pe care a trebuit să le înfrunte în ultima perioadă.
Andreea Bălan a fost la un pas de moarte atunci când a născut-o pe cea de-a doua fetiță a sa și, în plus, dincolo de cele trei intervenții chirurgicale prin care a trecut în doar câteva săptămâni, artista a avut de înfruntat vestea tragică că nu va mai putea deveni mamă niciodată: ”Terapeuta mea îmi spune că trebuie să am răbdare. Îmi repetă mereu să am răbdare, să am răbdare, că o să fie bine. Acum la terapie nu mai vorbești despre problemele din copilărie, ci despre copilăria copiilor tăi. Și despre problemele care apar acum. Nu mai e loc de mine la terapie, e loc de copii.
Nu am întrerupt. De trei ani tot merg, Acum am avut nevoie de terapie și să trec peste ce mi s-a întâmplat, să trec mai ușor, să accept ce mi s-a întâmplat. Mi-a fost foarte greu să înțeleg de ce mie. Nu a existat o prevestire sau niște simptome. A fost un șoc. Eu nu mai pot să fac copii, mă doare și mă deranjează!”, – a declarat Andreea Bălan pentru Viva!
Sursă foto: Instagram