Andreea Bălan a fost la un pas de moarte la cea de-a doua naștere, când a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană, iar complicațiile survenite atunci, au lăsat-o în imposibilitatea ed a mai avea copii vreodată.
Andreea Bălan a recunoscut că i-a fost foarte greu să accepte situația, însă s-a gândit că dacă va dori să devină mamă a treia oară o va face, fie prin adopție, fie cu ajutorul unei mame surogat: „Una e să spui da, ne oprim la doi copii, că aşa vrem noi şi alta e să nu mai ai opţiune. Normal că te deranjează acest lucru. Dacă peste 5-6 ani mi-aş fi dorit din nou să mai am un copil. Nu mai există această posibilitate sub nici o formă. Poate doar să adopt sau să apelez la o mamă surogat”, – a declarat Andreea Bălan pentru Viva!
Andreea Bălan este conștientă că sarcina cu mamă surogat este ilegală în România, dar își dorește să contribuie la schimbarea acestei legi: „Este ilegal în România, însă discutând cu tot felul de medici şi spunând că mă deranjează că nu mai pot face copii, am avut o discuţie interesantă cu o doctoriţă foarte drăguţă, care mi-a explicat că a apelat la o mamă surogat, dar a fost mai complicat, la modul că sora mamei respective a născut copilul şi pentru că în România nu e legală procedura a fost necesar procesul de adopţie. Astfel, în acte copilul este adoptat şi mie personal mi se pare o tâmpenie. Mi se pare că trebuie să existe această opţiune pentru că există multe femei în situaţia mea care nu mai pot face copii. Eu am o prietenă care încearcă de ani de zile să râmână însărcinată in vitro şi nu reuşeşte. E păcat, de ce să nu oferi această şansă? Sunt multe femei care, pentru bani, vor să poarte copilul altei femei. Poate ele au nevoie de acei bani şi, în felul ăsta, pot ajuta şi alte femei care nu pot face copii. Mi se pare o prostie că statul român nu permite lucrul ăsta!”, – a declarat Andreea Bălan.