Andreea Bălan, alături de Victor Cornea la Roland Garros. Ce scrie pe ecusonul artistei

.

Andreea Bălan (39 ani) și Victor Cornea (30 ani) au plecat împreună la Roland Garros, unde tenismenul urmează să dispute prima partidă din turneul de Grand Slam. Ajunsă în Paris, artista și iubitul ei și-au luat acreditările, iar Andreea s-a amuzat când a văzut ce scrie pe legimitația ei.

Andreea Bălan l-a însoțit pe Victor Cornea la Roland Garros

Roland Garros este unul din cele patru turnee de Grand Slam ale anului, acesta desfășurându-se la Paris. Anul acesta, Andreea Bălan l-a însoțit pe iubitul ei, Victor Cornea, pentru a-l susține din tribune. Ajunsă în Franța, solista și-a luat și acreditarea și a rămas uimită când a văzut ce scrie pe legitimația ei.

Dacă pe ecusonul lui Victor Cornea scria jucător, pe cel al Andreei Bălan era trecut „physio Cornea”, persoana care se ocupă de masajul jucătorului.

„Mi-am luat acreditarea. Sunt physio, adică îi fac masaj în fiecare zi”, a spus Andreea Bălan pe Instagram, amuzată.

La începutul lunii februarie, artista l-a însoțit pe iubitul ei la Australian Open, unde de asemenea a primit un ecuson. Atunci era trecută ca „invitat” al echipei, dar un detaliu a ieșit în evidență. Cântăreața era trecută ca Andreea Bălan Cornea. Cum mulți au crezut atunci că cei doi s-au căsătorit, Andreea a lămurit lucrurile în mediul online.

Citește și: Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. Cum a fost filmată artista. „Așa se dispare de pe scenă!”

Citește și: Andreea Bălan, despre despărțirea trupei Andre. Ce s-a întâmplat între artistă și Andreea Antonescu în America Express: „Acolo s-a închis capitolul”

„Acesta este badge-ul (n.r. – legitimație) meu. La fiecare turneu eu am câte un badge, așa ca să pot să intru în diverse locuri numerotate (0, 3, 5 și 9). El, în schimb, intră în mai multe locuri. Eu sunt coach ( n.r. – antrenor) de data asta, altă dată sunt wife (soție), altădată sunt fizio, altă dată sunt… nu știu ce mai sunt. Deci, de fiecare dată sunt trecută altfel. Și mă amuz, pentru că fac colecție de aceste badge-uri le-am strâns pe toate. Am și mingi pe care le păstrez, le strâng pe toate”, a precizat Andreea Bălan pe rețelele de socializare.

Artista, dezvăluiri despre relația cu Victor Cornea

Andreea Bălan a dezvăluit, la Premiile Unica.ro cum se înțelege cu Victor Cornea și cât de diferită este această relație față de cele pe care le-a avut în trecut.

„Mie nu (îi e greu să iubească un sportiv de performanță – n.red.), pentru că și eu am disciplină și o oarecare performanță în show-urile pe care le fac și înțeleg ceea ce face el. Poate de aceea ne și potrivim”, a spus Andreea Bălan.

Totodată, artista a mărturisit că are parte de o iubire liniștită și frumoasă, iar relația ei cu Victor decurge frumos.

Citește și: Ana Bodea, pregătită să se căsătorească și să facă un copil cu iubitul ei, Valentin Butnaru: „Nu îmi doream înainte să îl cunosc pe el”

Citește și: Ce gen de muzică ascultă Josephine, fetița lui Smiley și a Ginei Pistol. Dezvăluirile făcute de artist: „Eu nu pun muzica mea acasă”

„Liniște și pace. Este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc, pentru că atunci când ești mai tânăr poate și tu ai niște probleme nerezolvate și celălalt și vă întâlniți undeva și ies scântei. Cu cât înaintezi în vârstă te liniștești, te calmezi, te repari tu pe tine și uite că întâlnești o iubire care curge și e foarte frumoasă și liniștitoare”, a precizat cântăreața.

Pe de altă parte, Andreea Bălan a spus că nu știe dacă va ajunge la altar cu Victor Cornea, însă pentru ea nu contează acest lucru.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Andreea Bălan și Victor Cornea

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare mai 28, 2024 3:42 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale